Statistică alarmantă: România A PIERDUT două milioane de femei în ultimii doi ani

8 martie -„Ziua Internatională a Femeii” reprezintă o recunoaştere, nu numai simbolică, a locului pe care femeia îl ocupă în societatea contemporană, ci şi a rolului, din ce în ce mai important, jucat în istoria şi devenirea lumii.

Cu prilejul sărbătoririi acestei zile, Institutul Naţional de Statistică publică o selecţie de date şi informaţii statistice şi urează tuturor femeilor din România “La mulţi ani”!

– Din cele 19.644.400 persoane care la 1 ianuarie 2017 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, 10.041.800 erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populaţiei rezidente.

– În mediul urban, ponderea femeilor din ţara noastră este mai pronunţată decât în cel rural; 5.504.500 locuiesc la oraş, reprezentând 52,3% din totalul populaţiei urbane. În mediul rural, ponderea populaţiei feminine este de 49,8%.

– Populaţia feminină este mai “îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,3 ani: – vârsta medie naţională: 41,7 ani – vârsta medie feminină: 43,3 ani – vârsta medie masculină: 40,0 ani

– Cele mai mari ponderi a femeilor vârstnice (de 65 ani şi peste) în populaţia feminină judeţelor au fost înregistrate în judeţele Teleorman, Vâlcea şi Brăila, iar cele mai scăzute în Ilfov şi Timiş.

– Cele mai multe femei vârstnice trăiesc în mediul rural (52,0 % din totalul femeilor de 65 ani şi peste).

– Contingentul fertil (numărul femeilor cu vârsta cuprinsă între 15 ani şi 49 ani) numără 4.585.018 persoane, potenţialele mame reprezentând astfel 23,3% din totalul populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2017, adică aproape jumătate din totalul populaţiei feminine (45,7%).

– În anul 2016 în populaţia rezidentă feminină, cele mai mari rate de fertilitate s-au înregistrat în judeţele Suceava (56,6‰), Vaslui (55,6‰), şi BistriţaNăsăud (53,2‰), iar cele mai scăzute în Vâlcea (34,9‰) și Gorj (33,0‰).

– În anul 2016 vârsta medie a mamei la naştere (28,4 ani) şi la prima naştere (27,0 ani) a fost în uşoară creştere faţă de anul precedent (28,3 ani şi respectiv 26,9 ani), menţinându-se tendinţa de amânare a naşterii.

– Speranţa de viaţă la naştere a femeilor, în anul 2016, a fost de 79,07 ani (79,86 ani în urban şi 78,07 ani în rural)

– Vârsta medie la căsătorie cunoaşte o tendinţă de creştere, ajungând în 2016 la 29,4 ani la femei şi 32,7 ani la bărbaţi. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut, de asemenea, în anul 2016, confirmând astfel tendinţa de amânare a încheierii primei căsătorii. Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 27,6 ani la femei şi 30,8 ani la bărbaţi.

– În anul 2016, s-au înregistrat 30.497 divorţuri. Nivelul divorţialităţii se menţine relativ scăzut comparativ cu alte ţări europene, confirmând caracterul de stabilitate al familiei în societatea românească, dacă avem în vedere că rata divorţialităţii în UE-28 a fost în anul 2013 de 1,9‰.

– În privinţa gradului de instruire, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin, 23,9% erau absolvente ale învăţământului superior, 4,0% ale învăţământului postliceal şi de maiştri, 40,4% au absolvit liceul, iar 12,4% şcoli profesionale şi de ucenici.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed