Statul dă cu o mână și IA CU DOUĂ: Sumele pe care Guvernul le-a promis pentru șomaj tehnic sunt impozabile

Pentru fiecare indemnizație, statul va lua înapoi 42%, drept contribuții și impozit, potrivit Ordonanței publicată în Monitorul Oficial. Așa că suma maxima, va fi de 2.380 de lei, indiferent de cât de mare avea leafa titularul.

 

Cine vrea să aplice pentru acest ajutor, poate să depună actele online, începând de mâine. De săptămâna viitoare, ar putea deveni posibilă, și amânarea ratelor, timp de 9 luni, pentru cei care au împrumuturi, dacă executivul aprobă, joi, normele de aplicare.

 

Firmele și cei care obțin venituri din alte tipuri de contracte, afectați de măsurile autorităților pentru combaterea epidemiei COVID, pot depune la Agențiile de Șomaj și la cele pentru Plăti cereri online pentru ajutoarele de șomaj tehnic de la stat.

 

Violetă Alexandru, ministrul Muncii: “Se vor procesa în regim de urgență, termenul prevăzut în ordonanță este de 10 zile, dar nu așteptați până în ultimul moment. Așa încât vă încurajăm să pregătiți documentele și să le depuneți la cele două entități menționate, toate documentele se depun online. E vorba pentru cei care au contracte individuale de muncă de 75% din câștigul salarial al persoanei pe luna martie, respectiv maximum 75% din câștigul salarial mediu brut”.

 

Faptul că suma este impozabilă a apărut direct în Monitorul Oficial. Până acum nu a fost anunțată explicit această taxare a indemnizației de criză, scrie PRO TV. 

 

Adrian Benta, consultant fiscal: “Practic cea mai mare indemnizație brută va fi obținută de acele persoane care au avut salarii neimpozabile de 4071 RON, dar această indemnizație este una supusă taxelor și impozitelor, respectiv nu mai puțin de 45% din această sumă se întoarce tot la bugetul de stat”.

 

Calculul arată că din suma maximă brută de 4071 de lei, anunțată ca ajutor de stat pentru șomaj tehnic se vor scădea contribuțiile la sănătate și pensii, iar din baza de calcul rămasă se scade și impozitul de 10% așa că omul rămâne în mâna cu maximum 2.381 de lei – adică 42% se întoarce la stat.

 

Adrian Benta, consultant fiscal: “Asta va pune multe persoane în situații neplăcute mai ales dacă au rate dacă au și alte datorii, sau dacă sunt mai multe persoane ale familiei aflate în șomaj tehnic”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed