Statul decontează cheltuielile cu bona. Cine beneficiază de acest ajutor

Începând cu 31 mai 2020, anumite categorii de părinţi pot solicita un ajutor lunar pentru a angaja o bonă. Ajutorul este cuprins între 250 de lei şi 710 lei pe lună, în funcţie de venitul net lunar pe membru de familie, care nu trebuie să depăşească 3.500 de lei.

Beneficiarii acestui ajutor sunt părinţii care au copii cu vârsta de până la şase ani și care nu sunt înscrişi la creşă sau grădiniţă. De asemenea, pentru a accesa acești bani venitul lunar net pe membru de familie nu trebuie să depășească suma de 3.500 lei. Pentru calcularea acestuia, se va face media veniturilor nete realizate de beneficiari în ultimele şase luni.

O altă mențiune importantă este că părinții care și-au retras copii de la creșă sau grădiniță sau care au refuzat un loc în aceste instituții nu vor putea beneficia de ajutorul de la stat. La fel și cei cu datorii la bugetele locale vor fi respinși de plata indemnizației pentru bone.

Pentru a obține indemnizația, părinții trebuie să depună dosarele la Direcția de Asistență Socială a primăriei de care aparțin. În cadrul dosarului trebuie inclus și contractul bonei pe care au angajat-o. Astfel, în funcție de categoria de venituri, părinții vor putea primi ajutoare financiare de până la 710 lei pe lună.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed