Statul garantează creditele ipotecare ale persoanelor fizice şi creşte cuantumul ajutoarelor pentru IMM-uri

Potrivit premierului Emil Boc, proiectul „Prima Casă” ar urma să devină operaţional în cel mult 60 de zile. „Prin garantarea creditului, se reduce costul acestuia, care devine, astfel, mai accesibil. Vor putea fi garantate împrumuturi pentru achiziţionarea de locuinţe în valoare totală de un miliard de euro”, a spus Boc.

Proiectul „Prima casă” va duce la deblocarea crizei din piaţa imobiliară, la sprijinirea persoanelor care vor să-şi cumpere o casă şi la avansul sectorului construcţiilor, a anunţat şi ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.

„Proiectul are şi un scop social şi un scop economic. Practic programul garantează împrumuturi pentru persoanele care vor să îşi cumpere o casă. Statul va garanta 80% din valoarea creditului prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor. Resursele fondului vor fi asigurate dintr-un împrumut. Beneficiarii vor fi persoanele fizice care nu au mai contractat credite ipotecare până acum şi nici nu au o casă în proprietate. Vârsta solicitantului nu este un impediment” a declarat miercuri Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.

Referindu-se la ajutoarele de stat acordate IMM-urilor, Ministrul Finanţelor a spus că prin mărirea sumelor acordate, sute de întreprinderi vor primi finanţare.

„În cadrul acestei scheme care prevedea acordarea nerambursabilă de 200.000 de euro pentru întreprinderile eligibile, valoarea totală a acestei scheme pentru trei ani a fost de 5 milioane de euro. Am decis să majorăm valoarea acestei scheme de ajutor de stat de 20 de ori, la 100 de milioane”, a declarat ministrul Pogea.

 

Ministrul Finanţelor a explicat că în acest an, valoarea ajutoarelor nerabursabile va fi de 20 milioane euro, urmând ca în 2010 şi 2011, să fie alocaţi câte 40 de milioane de euro. 62 de firme au primit, de la începutul lui 2009, acordul de principiu pentru finanţare, iar valoarea totală estimată a proiectelor de investiţii este de 6,9 milioane de euro. Gheorghe Pogea a precizat că guvernul va cheltui în anul curent 146,3 milioane de euro pentru a susţine investiţiile care creează noi locuri de muncă.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed