Stoparea imigraţiei, principala temă a discursului Reginei Marii Britanii

David Cameron a pus imigraţia în centrul sesiunii legislative finale înainte de alegerile din 2115, într-un Discurs al Reginei care a vizat abordarea ascensiunii UKIP şi promovarea reformei economice şi sociale, scrie Financial Times/ FT/.

 

Liderul laburist Ed Miliband a susţinut însă că pachetul subţire de 15 de proiecte de lege este o dovadă că premierul este ”în pană de idei” iar Downing Street a fost nevoit să admită că mult lăudata limitare a numărului de imigranţi nu a fost deplin conturată.

 

Tradiţionalul eveniment anual al reginei la Westminster a semnalat începutul ultimei sesiuni parlamentare înainte de alegerile din 2015. De anul viitor, politica se va îndrepta spre campania electorală.

 

Cameron a folosit această ocazie pentru a anunţa planurile de a limita accesul imigranţilor la beneficii sociale, la NHS şi cerinţa ca proprietarii de imobile şi angajatorii să verifice statutul chiriaşilor lor, în caz contrar fiind pasibili de amenzi grele.

 

Dar Downing Street a refuzat să spună dacă proiectul de lege va fi instituit înainte de 1 ianuarie – atunci când restricţiile de muncă sunt ridicate pentru români şi bulgari şi a declarat că este nevoie de consultări suplimentare.

 

David Lawrenson, un consultant privat în domeniul închirierilor a afirmat că verifică deja paşapoartele locatarilor şi permisele de muncă, dar s-a îndoit că ar putea verifica şi documentele false. „Nu ştiu cât de eficienţi vor fi proprietarii de imobile”, a recunoscut el.

 

Angajatorii dovediţi că au angajat imigranţi ilegali vor fi pasibili, de asemenea, de amenzi grele. Vicepremierul Nick Clegg a declarat la începutul acestui an că vrea să dubleze amenda maximă de la 10.000 de lire la 20.000 de lire.

 

Pe fondul confuziei privind modul în care guvernul va restricţiona accesul la NHS pentru imigranţi, liderii medicilor generalişti s-au plâns că planul riscă să afecteze relaţia lor cu pacienţii, transformându-i ”într-o formă de control al imigraţiei”.

 

În opinia lui Miliband, premierul a încercat imposibilul pentru a-l surclasa pe Farage – o referire la liderul UKIP, Nigel Farage – şi a apreciat că Discursul Reginei nu a reuşit să abordeze problemele majore ale ţării.

 

„Poate că guvernul a legiferat timp de cinci ani, dar a rămas în pană de idei, după doar trei”, a spus el. Partidul Laburist a vrut proiecte de legi pentru a reforma băncile, a crea locuri de muncă şi a stimula sectorul locuinţelor.

 

Cu toate acestea, remarcă FT, Discursul Reginei conţine două reforme sociale majore, susţinute de liberal-democraţi, pentru a introduce un plafon de 72.000 de lire cu privire la cheltuielile de asistenţă socială şi crearea unei pensii de stat unice simplificate. Aceste reforme sunt susceptibile să fie amintite printre moştenirile coaliţiei, dar unii experţi au avertizat că ar putea să nu fie la înălţimea aşteptărilor dacă nu vor dispune de mai multe fonduri.

 

Sintetizând, FT notează că un proiect de lege care reduce capacitatea imigranţilor de a pretinde beneficii şi asistenţă medicală şi impune cerinţe noi angajatorilor pentru a verifica statutul de imigrant al personalului este măsura populistă despre care David Cameron vrea să vorbească cel mai mult. Dar miniştrii pot da în continuare doar răspunsuri sumare privind modul în care va funcţiona. Multe competenţe există deja în aceste domenii.

 

New York Times apreciază că Marea Britanie a trecut miercuri la înăsprirea normelor privind imigraţia în contextul în care guvernul a încercat să recâştige iniţiativa, după recentele victorii electorale ale unui partid populist care vrea ca ţara să reducă imigraţia şi să iasă din UE.

 

Cu un program de austeritate instituit şi cu economia abia scoasă din recesiune, Marea Britanie este una dintre ţările europene ai căror alegători par dezamăgiţi de politicienii principalelor partide şi îngrijoraţi de problemele sociale şi economice, inclusiv de imigraţie.

 

Acest lucru a lăsat parlamentarii din Partidul Conservator condus de premierul Cameron vulnerabili la UKIP, al cărui succes în alegerile locale, săptămâna trecută, pare să forţeze partidele să mute politica la dreapta.

 

Modificările propuse şi prezentate miercuri vor face mai uşoară deportarea străinilor care comit delicte grave, vor creşte amenzile pentru companiile care folosesc forţă de muncă ilegală şi vor obliga proprietarii de imobile să verifice statutul de imigrant al chiriaşilor lor. Imigranţii temporari ar putea fi, de asemenea, obligaţi să plătească pentru o parte din îngrijirea sănătăţii lor.

 

Măsurile au fost anunţate la începutul unei noi sesiuni parlamentare într-un discurs scris de guvern, dar prezentat, aşa cum cere protocolul constituţional britanic, de regina Elisabeta a II-a, cu mult ceremonial.

 

Ziarul american notează că discursul a avut loc la câteva zile după ce UKIP a obţinut aproximativ un sfert din voturi în alegerile locale din întreaga ţară, fapt care a trimis unde de şoc în partidele politice dominante.

 

Deşi elaborată înainte de votul de săptămâna trecută, o parte din noua legislaţia anunţată miercuri părea să vizeze recâştigarea susţinătorilor nemulţumiţi ai Partidului Conservator, care au votat pentru UKIP, partid care a câştigat popularitate timp de luni de zile.

 

Înainte de Discursul Reginei, Cameron a folosit un mesaj pe Twitter pentru a-şi promova agenda pentru noua sesiune parlamentară, declarând că aceasta conţine măsuri privind „creşterea, imigraţia, pensiile, drepturile consumatorilor şi asistenţa socială” şi este destinată „oamenilor care muncesc din greu şi vot să-şi croiască un drum în viaţă”.

 

În ceea ce priveşte imigraţia, remarcă New York Times, guvernul a declarat că noile sale măsuri vor încerca să oprească imigranţii să folosească serviciile publice la care nu au dreptul, fac mai greu recursul la verdictul de deportare, reglementează accesul la asistenţa medicală pentru imigranţi şi împiedică imigranţii ilegali să obţină permise de conducere.

 

Ziarul american subliniază însă că, datorită legislaţiei UE care garantează libertatea de circulaţie între cele 27 de ţări membre, Cameron este neputincios să reducă imigraţia din interiorul blocului. În schimb, guvernul s-a concentrat pe reducerea drepturilor sociale şi luarea de măsuri mai dure împotriva celor din afara UE care se află în Marea Britanie ilegal.

 

The Guardian evidenţiază faptul că Ed Miliband l-a ridiculizat pe Cameron pentru faptul că s-a alăturat „circului” UKIP. Liderul laburist a spus ca a insulta sau imita noua a patra forţă din politica britanică va fi un demers sortit eşecului, deoarece guvernul are o problemă legată de realitate. „Obişnuiau să numească [UKIP] clovni, acum vor să se alăture circului”, a afirmat Miliband.

 

Miliband l-a atacat pe Cameron după ce guvernul a trecut la abordarea preocupărilor exprimate de alegătorii care au dezertat la UKIP, prin lansarea unui nou proiect de lege privind imigraţia, în Discursul Reginei.

 

Downing Street a recunoscut însă că proiectul de lege privind imigraţia nu va fi instituit în ianuarie anul viitor, atunci când restricţiile privind piaţa forţei de muncă vor fi ridicate pentru români şi bulgari. El va fi introdus după vacanţa parlamentară din vară, după o consultare cu privire la amenzile propuse pentru proprietarii de imobile şi cu privire la schimbările legate de plata pentru îngrijirea de sănătate.

 

Surse guvernamentale au declarat că principalele măsuri care îi vizează pe români şi bulgari vor fi introduse prin legislaţia secundară, care va fi instituită în ianuarie anul viitor. Acestea includ un test de reşedinţă pentru a primi locuinţe sociale, o cerinţă ca imigranţii să fi avut reşedinţa în Marea Britanie pentru cel puţin 12 luni înainte de a avea dreptul de a solicita asistenţă civilă şi juridică şi planul de a limita cele mai multe beneficii legate de căutarea unui loc de muncă pentru cetăţenii din Spaţiul Economic European în cazul în care nu reuşesc să găsească de lucru în termen de şase luni.

 

Premierul le-a spus parlamentarilor că proiectul de lege privind imigraţia este punctul central al programului legislativ, deoarece implică toate departamentele guvernamentale.

 

Ministrul pentru afaceri, Vince Cable, a indicat că ar putea exista o dispută în cadrul coaliţiei privind planurile de a monitoriza utilizarea de către imigranţi a NHS. El a declarat pentru BBC că nu este de aşteptat ca medicii să facă astfel de controale. „Nu este rolul medicilor – medicii sunt acolo pentru a oferi îngrijiri medicale”, a spus el. „Se pune întrebarea dacă oamenii care administrează cabinetele medicilor de familie şi spitalele ar trebui să efectueze aceste verificări. De fapt, există deja multe verificări de acest fel”, a adăugat el.

 

Cameron a indicat că guvernul are planuri ambiţioase privind infractorii străini. El a făcut aceste remarci după ce Keith Vaz, preşedintele laburist al Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor, a declarat că există 4.000 de cetăţeni străini foşti infractori care trăiesc în comunitate, 65% dintre ei făcând acest lucru timp de doi ani.

 

Ţinerea străinilor în afara ţării a fost capul de afiş al Discursului, se arată în alt articol publicat de The Guardian. De la bannerul obedient al BBC: „Discursul Reginei ţinteşte imigraţia”, la titrarea din The Sun: „Imigranţii primesc palma cuvenită”, valoarea nu a constat în invenţiile noii legislaţii care face puţin, ci în aceste titluri de o zi, consideră ziarul britanic.

 

Ce se poate spune despre piesa centrală? „Proiectul de lege va asigura că această ţară atrage oameni care îşi vor aduce o contribuţie şi îi descurajează pe cei care nu vor contribui”, a spus regina. Un obiectiv demn, notează The Guardian, care subliniază că dintre toate proiectele care nu fac ceea ce spun, cel mai mare este proiectul de lege privind imigraţia.

 

Să anunţi represiuni sperietoare este uşor, scrie The Guardian, dar soluţiile scapă printre degete în contextul în care sosirea bulgarilor şi românilor se apropie de anul viitor. Pe prima pagina a ziarelor, ideile simple arată foarte bine. Dar imediat ce cotidianul Telegraph a fost informat că proprietarii şi angajatorii vor fi pasibili de amenzi masive pentru închiriere sau angajarea de imigranţi ilegali, lucrurile s-au şi dezumflat. În loc de laudă, Telegraph a luat partea proprietarilor şi şefilor de întreprinderi care „vor fi făcuţi responsabili pentru că controlează sistemul de imigraţie după eşecurile repetate ale Agenţiei de Frontieră din Marea Britanie”.

 

Imigranţii ar putea fi obligaţi să încheie o asigurare de sănătate privată – o prevedere rezonabilă – dar cum o va pune în aplicare NHS fără a restabili planurile vechi privind cărţile de identitate?, se întreabă The Guardian.

 

Concluzia ziarului britanic este că actualul Discurs al Reginei nu va merita nici măcar o notă de subsol în cărţile de istorie. O coaliţie cu o viziune subiectivă şi limitată îşi urmează cursul implacabil, reducând guvernul, dar nu şi datoria naţională, scăzând nivelul de trai fără a investi pentru creştere, distrăgând atenţia de la eşec prin proiecte de lege sperietoare privind criminalitatea şi imigraţia, concluzionează în aceeaşi notă critică ziarul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed