Strabag pierde definitiv construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov

„Acum se poate semna contractul cu Vinci, deoarece contestaţia depusă de firma Strabag depusă la Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă. În cursul zilei de miercuri a fost dat răspunsul la contestaţia firmei Strabag şi toate cele cinci puncte propuse au fost respinse”, a spus Berceanu.

Acesta a precizat că intenţionează să se întâlnească cu Strabag şi va purta discuţii cu reprezentanţii companiei, astfel încât aceasta să nu mai recurgă, de acum încolo la alte acte juridice.

Director în cadrul MT, Adrian Ionescu, declara la începutul lunii mai că firma austriacă Strabag a contestat rezultatul licitaţiei pentru construirea tronsonului de autostradă care va lega Braşovul de Comarnic, unde câştigător a fost desemnat consorţiul format din francezii de la Vinci şi grecii de la Aktor.

Consorţiul format din companiile Vinci Concession – Aktor Concession – Vinci Construction Grand Projets – Aktor a câştigat contractul pentru construcţia în parteneriat public-privat a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

Trei consorţii au depus ofertele pentru atribuirea contractului de concesiune pentru lucrările la autostrada Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic- Braşov, anunţa, la sfârşitul lunii februarie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Din partea ofertanţilor preselectaţi au fost depuse trei oferte, respectiv consorţiul format din Vinci Concession – Aktor Concession – Vinci Construction Grand Projets – Aktor, consorţiul Astrada Concession, format din Strabag AG, Egis Projects, Eurovia Construct International, Housing & Construction Holding Co. Ltd, precum şi consorţiul Autostrada A3 Comarnic – Braşov, format din Bilfinger Berger – Porr. Durata concesiunii pentru toate cele trei consorţii este de 30 de ani.

Cel de-al patrulea ofertant preselectat, consorţiul Autostrada Prahova, format din Colas SA, Bouygues Travaux Publics SA, DTP – Terrassement SA, Intertoll Europe Zrt şi Meridiam Infrastructure Finance SARL nu a depus oferta.

Construcţia în parteneriat public-privat a tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov va începe în februarie 2010, constructorul selecţionat urmând să finalizeze în acest an proiectul tehnic, declara, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu.

Tronsonul Comarnic-Braşov are o lungime de 58 km şi este considerat cel mai dificil tronson din cadrul viitoarei autostrăzi Bucureşti-Braşov.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed