Studiu: O combinaţie de anticorpi pentru combaterea Covid-19 a Eli Lilly reduce riscul de spitalizare şi deces cu 87%

Acesta este al doilea studiu larg, de stadiu târziu, care arată că terapia care constă în combinarea a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, este eficace în tratarea cazurilor uşoare şi moderate de Covid-19.

Studiul anterior, care a publicat date în ianuarie, a utilizat o doză mai mare a medicamentelor şi a redus riscul de spitalizare cu 70%.

”Mă aştept ca aceste date să continue să ducă la o utilizare mai mare a anticorpilor. Există puţine alte boli la care avem medicamente care să ofere un beneficiu atât de mare”, a declarat Daniel Skovronsky, director ştiinţific la Eli Lilly.

Autorităţile de reglementare americane au autorizat în februarie această terapie combinată, pentru pacienţii cu Covid-19 cu vârste de peste 12 ani care prezintă un risc ridicat să dezvolte complicaţii grave.

Autorităţile de reglementare europene şi-au dat acordul pentru folosirea acestei terapii în luna martie.

Statele Unite au convenit în februarie achiziţia a minimum 100.000 de doze din acest tratament combinat.

Autorităţile de reglementare au autorizat anul trecut utilizarea simplă a bamlanivimab împotriva Covid-19, iar guvernul SUA a convenit cumpărarea a aproape 1,5 milioane de doze.

Skovronsky a spus că terapia combinată oferă o protecţie mai mare faţă de noile tulpini ale Covid-19.

O variantă a Covid-19 descoperită prima oară în Marea Britanie a infectat pacienţi în majoritatea statelor americane şi este aşteptată că devină tulpina dominantă în SUA.

Skovronsky a spus că Eli Lilly este pregătită să producă 1 milion de doze din terapia combinată, în următoarele luni, şi poartă discuţii active pentru aprovizionarea guvernelor din jurul lumii cu acest tratament.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed