STUDIU XTB: Româncele, peste femeile din Franţa, Spania, Polonia, Italia sau Cehia la investiţiile în acţiuni, cu 17% din totalul investitorilor

”Cel mai mare procent de femei în rândul investitorilor în acţiuni se află în România, unde femeile constituie până la 17% din totalul celor care deţin acţiuni în portofoliu”, reiese dintr-un studiu despre profilul investitorului în acţiuni, realizat de XTB, casă de brokeraj pe bursele internaţionale.

Următoarele ţări în clasament sunt Polonia, Portugalia şi Italia cu circa 10% femei din totalul investitorilor. Cel mai mic număr de femei printre deţinătorii de acţiuni se găseşte în Republica Cehă (3%) şi în Slovacia (2%).

Tot în România se regăseşte şi cel mai mare procent de femei care investesc în crypto – 12% din totalul investitorilor, a reieşit dintr-un alt studiu al XTB din luna martie 2022.

De asemenea, România este, de departe, ţara cu cea mai mare pondere de investitori în acţiuni, comparativ cu alte ţări europene. Circa 71% dintre investitorii români preferă acţiunile, spre deosebire de 32,6% în Germania, 13,6% în Italia, 25,3% în Franţa, 58,5% în Polonia sau 46,6% în Spania.

Potrivit datelor casei de brokeraj, mai reiese că investitorul tipic la bursă este un bărbat de 36 de ani care preferă să cumpere acţiuni ale companiilor listate la bursa de pe piaţa din ţara sa de origine. De obicei, acesta efectuează, în medie, 17 tranzacţii de cumpărare sau vânzare de acţiuni pe cursul anului şi foloseşte aplicaţia mobilă pentru tranzacţionare.

Ratele scăzute ale dobânzii aplicate până de curând, creşterea popularităţii instrumentelor online şi restricţiile din timpul pandemiei, datorită cărora oamenii au avut mai mult timp pentru a-şi creşte nivelul de cunoştinţe despre pieţele financiare – aceştia sunt factorii care au contribuit la decizia investitorilor individuali de a intra pe burse în ultima perioadă.

”Mulţi oameni sunt de părere că, în faţa inflaţiei în creştere, este imposibil să se menţină valoarea unei investiţii bazându-se doar pe active fără risc. Alegerea unui depozit bancar sigur, dar cu dobândă scăzută, ca modalitate de gestionare a economiilor, înseamnă o scădere reală a valorii fondurilor acumulate”, spun reprezentanţii XTB.

Unii dintre oameni au decis să înceapă să investească folosind instrumente financiare, inclusiv bursa. Acest lucru se vede, printre altele, în statistici. Potrivit datelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB), investitorii prezenţi la BVB au devenit mult mai activi în perioada ianuarie-iunie din acest an şi au introdus cu 56,8% mai multe ordine de vânzare-cumpărare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, realizând peste 824.000 de tranzacţii în primele şase luni din 2022.

”Globalizarea şi dezvoltarea instrumentelor digitale au jucat un rol important în creşterea popularităţii bursei. Pandemia a crescut popularitatea utilizării platformelor online, inclusiv atunci când vine vorba de cumpărarea de acţiuni. Investitorii pot accesa acum, într-un mod convenabil, nu doar bursa locală, ci şi bursele globale. Mulţi dintre aceştia profită de aceste oportunităţi investind în acţiuni ale unor giganţi mondiali renumiţi precum Apple, Google sau Meta (Facebook). Costurile de investiţie scăzute pot fi, de asemenea, un stimulent pentru a investi în acţiuni. În cazul XTB, spre exemplu, nu există comision la tranzacţionarea de acţiuni cu deţinere şi ETF-uri cu deţinere la un volum de până în 100.000 euro pe lună (tranzacţiile care depăşesc această limită sunt comisionate cu 0,2% (min. 10 euro)”, arată XTB.

Datele XTB arată că investitorii în acţiuni aleg, cel mai adesea, companii listate la bursa naţională. Acestea ocupă poziţii de top pe lista celor mai populare acţiuni ale companiilor din majoritatea ţărilor.

În cazul pieţei româneşti, cele mai populare companii printre clienţii XTB în prima jumătate a anului 2022 au fost Palantir Technologies, UiPath şi Advanced Micro Devices.

Popularitatea investiţiei în acţiuni variază în funcţie de piaţa pe care operează XTB.      În Polonia, 58,3% din totalul investitorilor care folosesc platforma XTB, xStation5, au acţiuni în portofoliu.

Cea mai mare pondere a fost înregistrată în România, unde procentul investitorilor în acţiuni este de până la 71%. În schimb, o pondere scăzută a investitorilor în acţiuni a fost observată în Germania (32,6%) şi Italia (13,6%).

”Deşi din ce în ce mai multe femei decid să-şi investească fondurile, bărbaţii rămân cei mai activi investitori – ei constituie 87% din totalul investitorilor XTB, din întreaga lume, care au acţiuni în portofoliu. În acelaşi timp, femeile reprezintă doar 13% dintre toţi investitorii XTB la nivel global care au acţiuni în portofoliu, acest procent este în continuare mai mare decât pentru alte tipuri de active, cum ar fi perechile valutare sau criptomonedele”, arată casa de brokeraj.

Cel mai mare procent de femei în rândul investitorilor în acţiuni este în România, unde femeile constituie până la 17% din totalul celor care deţin acţiuni în portofoliu. În Polonia, femeile reprezintă 10% din investitorii în acţiuni. Un procent similar poate fi observat în Portugalia şi Italia. Cel mai mic număr de femei printre acţionari este în Republica Cehă (3%) şi Slovacia (2%).

”Astăzi, investitorii în acţiuni doresc să aibă acces uşor, nu doar la cotaţiile acţiunilor de care sunt interesaţi, ci şi la informaţii despre ceea ce se întâmplă pe pieţe. Prin urmare, aplicaţiile de investiţii pentru dispozitivele mobile, precum cea oferită de XTB, care oferă zilnic o gamă largă de analize de piaţă şi, totodată, permit efectuarea de tranzacţii în orice moment şi loc, devin din ce în ce mai populare în rândul investitorilor. După cum arată datele despre clienţii XTB, deja 56% dintre investitori cumpără sau vând acţiuni folosind aplicaţia xStation disponibilă pe dispozitivele mobile iOS şi Android”, potrivit XTB.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed