SUA riscă să rămână fără bani şi să intre în incapacitate de plată în octombrie, dacă nu ridică plafonul datoriei, avertizează Janet Yellen într-o scrisoare Congresul

Plafonul datoriei a fost suspendat timp de doi ani, din august 2019 în iulie 2021, în baza unui acord între administraţia lui Donald Trump şi Congres.

”După restabilirea limitei îndatorării, la 1 august, Trezoreria a început să folosească anumite măsuri extraordinare pentru a continua să finanţeze Guvernul”, aminteşte Janet Yellen.

Este vorba despre suspendarea anumitor cheltuieli şi investiţii, de exemplu cu privire la planul de economii privind pensia funcţionarilor publici.

Janet Yellen a trimis deja o scrisoare, la începutul lui august, prin care îndemna la ridicarea plafonului datoriei, pentru ca Statele Unite să-şi poată onora angajamentele financiare şi evita o intrare într-o incapacitate de plată.

Însă, de această dată ea evocă o dată concretă, subliniind că ”odată cu epuizarea tuturor măsurilor disponibile şi lichidităţilor disponibile”, Statele Unite vor fi ”incapabile să se achite de obligaţiile pe care le au pentru prima oară în istoria lor”.

DEFLAGRAŢIE FINANCIARĂ

Datoria şi deficitul Statelor Unite au crescut vertiginos în timpul pandemiei covid-19, deoarece Guvernul a adoptat trei planuri masive de cheltuieli împotriva crizei economice.

Trezoreria estimează că ”cel mai probabil lichidităţile şi măsurile extraordinare vor fi epuizate în cursul lui octombrie”.

O incapacitate de plată (default) a Statelor Unute va provoca, de asemenea, o adevărată defagraţie financiară.

În 2011, agenţia de cotare Standard and Poor’s a retras Statelor Unite nota ”AAA”, care le permitea în principiu să se împrumute pe pieţe cu un cost minim, sancţionând astfel multe luni de blocaj politic în ridicarea plafonului datoriei.

Janet Yellen i-a îndemnat miercuri pe republicani şi pe democraţi ”să nu aştepte până în ultimul moment” pentru a ajunge la un acord şi avertizează că, altfel, acest lucru ar putea dăuna grav încrederii întreprinderilor şi consumatorlor.

Acest lucru ar creşte, de asemenea, costurile împrumuturilor pe termen scurt şi va avea un impact negativ asupra cotei credibilităţii Statelor unite, subliniază ea.

”O întârziere care ar pune în discuţie capacitatea Guvernului federal de a-şi respecta toate obligaţiile ar cauza probabil pagube ireparabile economiei americane şi pieţelor financiare mondiale”, avertizează Yellen.

”În momentul în care familiile, comunităţile şi întreprinderile americane suferă în continuare din cauza efectelor pandemiei mondiale (covid-19), ar fi deosebit de iresponsabil să se pună în pericol încrederea şi credibilitatea Statelor Unite”, conchide Janet Yellen.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed