SUA şi China au făcut unele progrese în vederea încheierii unui acord la Copenhaga

Obama şi Wen le-au cerut propriilor negociatori să-şi continue eforturile în vederea încheierii unui acord, după ce au discutat aproape o oră. Cei doi lideri au vorbit despre obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, finanţarea pentru ţările în curs de dezvoltare şi monitorizarea angajamentelor ţărilor în privinţa reducerii emisiilor.

Anterior, premierul japonez Yukio Hatoyama a cerut, în timpul conferinţei despre climat de la Copenhaga, realizarea unui acord politic „robust”, chiar dacă nu va fi „neapărat perfect”, şi a vorbit despre „dezonoare” dacă şefii de stat ar urma să plece din Danemarca fără un acord.

De asemenea, preşedintele rus Dmitri Medvedev avertizase că drumul spre realizarea unui acord asupra climatului va fi încă „lung şi dificil”, deoarece dificultăţile au fost „subestimate”, în timp ce preşedintele SUA, Barack Obama, ceruse celor 120 de şefi de state prezenţi la summit să facă compromisuri pentru realizarea chiar a unui acord „imperfect” de luptă împotriva schimbărilor climatice, pentru că vremea amânărilor a trecut.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed