SUB ZODIA MARIEI renaște, într-o nouă formulă scenică!

La 10 ani de la premieră, povestea celor 5 Marii cărora Maria Gheorghiu le-a dat viață revine pe scena bucureșteană într-un nou format și o nouă formulă scenică. Alături de Maria Gheorghiu vor urca pe scenă JEZEBEL, actorul Nicolae Jelescu care vine de la Chișinău să spună povestea Mariilor alese pentru acest spectacol de la care nu ieși relaxat ci răvășit.

Este un spectacol de „reconvertire” la istorie și identitate națională. Un spectacol al înălțării, ca o rugăciune care se rostește în genunchi. De altfel, „Sub Zodia Mariei” chiar va începe cu RUGĂCIUNEA CĂTRE SFÂNTA MARIA, scrisă de Mihai Eminescu. S-au scurs 6o de ani de la plecarea artistei pe care Brâncuși a numit-o Pasărea Măiastra și de aceea, spectacolul revăzut și adaugit, are o parte mult mai consistentă, ca un omagiu adus Mariei Tanase. „Sub zodia Mariei” este o poveste multimedia cântată și rostită despre câteva Marii importante, începând cu Fecioara Maria, continuând cu prințesa bizantină Maria de Mangop, care a devenit a noastră, plătind supremul preț din însoțirea cu domnitorul Ștefan cel Mare. Apoi Regina Tuturor Românilor, Maria, care a știut să joace bine cartea României la Curțile Europei – a îmbrăcat haina militară atunci când ostașii Armatei Române aveau nevoie de îmbărbătare și a iubit România, țara ei de adopție, mai presus de orice. Și am mai avut, noi, românii, o Marie care a știut să ducă în lume frumusețea cântecului popular românesc pe numele ei Maria Tănase.

Povestea Mariilor începe cu cea care a închegat povestea și care poartă același nume, Maria Gheorghiu care în primul tablou va aduce câteva dintre cântecele care au consacrat-o, într-un concept și după un scenariu semnate împreună cu Miron Manega, în regia lui Ioan Cărmăzan.

Detalii, aici:

https://facebook.com/events/s/sub-zodia-mariei-sala-gloria/6548993705132590/?ti=wa

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed