Super-performanță la gimnastică! Sabrina Voinea, două medalii de de aur, la Cupa Mondială. VIDEO

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a obţinut, sâmbătă, medalia de aur şi în finală la sol, iar Andrei Muntean s-a clasat pe locul 5 la paralele, la Cupa Mondială de la Doha.

În finală la sol, gimnasta tricoloră a fost notată cu 13.600, iar pe podium au mai urcat Chiaki Hatakeda (Japonia, 12.900) şi Breanna Scott (Australia, 12.800).

Tot sâmbătă, Voinea a fost notată cu 13.766 la bârnă, pentru medalia de aur, iar vineri, în prima zi a finalelor pe aparate s-a clasat pe locul 5 la sărituri (13.016).

Cupa Mondială de la Doha reprezintă debutul la senioare pentru Sabrina Maneca Voinea, fiica fostei campioane Camelia Voinea deși ea este încă junioară.

La masculin, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 5 la paralele, cu 14.633, mai bine decât în calificări (14.133, locul 7).

Ce spunea Camelia Voinea despre micuța Sabrina

Constănțeanca este cea mai tânără gimnastă a competiției de la Doha, iar cea care mizează cel mai mult pe faptul că o să facă performanță pe viitor este chiar Camelia Voinea, mama sportivei care îi este și antrenoare.

„Noi ne dorim să obținem la toate cele trei aparate. Dar ne-am mulțumi și cu două medalii. Sabri este foarte montată pentru finale. Se simte excelent și sunt sigură că va da totul pentru a putea urca pe podium.

Chiar dacă se află la prima ei competiție de senioare, unde concursul este infinit mai puternic față de junioare, chiar îmi spunea că se simte excelent la această competiție”, a povestit Camelia Voinea pentru Prosport.

Sabrina Voinea este considerată una dintre cele mai valoroase tinere gimnaste din România. Sportiva care a câștigat aurul la bârnă a fost descoperită de Mariana Bitang și Octavian Bellu în cadrul programului „Țară, țară, vrem campioane”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed