Suspendarea zborurilor Blue Air – 14 zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, iar pentru 7 dintre ele pasagerii realizaseră toate formalităţile şi urmau să urce în avion

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache, a precizat, marţi, că, până la ora transmiterii acestei ştiri, 14 curse Blue Air au fost anulate, iar pentru 7 dintre ele pasagerii realizaseră toate formalităţile necesare pentru a pleca.  

 ”După ce s-a anunţat această anulare, pasagerii, în număr de 1.070, au trebuit conduşi către zona de Sosiri de unde şi-au recuperat bagajele, aceia care au avut, şi au revenit în terminalul de Plecări, unde să fie asistaţi de către reprezentanţii companiei aeriene respective, în cazul nostru, Blue Air. Pe tot parcursul, pasagerii au fost supăraţi, evident, pentru anulare, dar nu recalcitranţi, au înţeles care este situaţia şi s-au comportat foarte bine. Au primit alimente şi apă. Aceştia, după ce au ajuns la terminalul de Plecări, au intrat în grija companiei aeriene care le-a oferit fiecăruia, în funcţie de ce tip de bilet avea, returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă să îşi continue drumul”, a declarat Valentin Iordache. 

Acesta a precizat că pasagerii au o relaţie contractuală cu compania aeriană care ar trebui să fie respectată. 

”Trebuie precizat că biletul de avion este un contract între pasageri şi compania aeriană, aşa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părţi. Noi, la aeroport, ne asigurăm pe cât posibil că cele două părţi îşi îndeplinesc îndatoririle, respectiv că pasagerii vor trece prin toate controalele necesare anterior zborului, iar compania aeriană oferă serviciile pe care s-a obligat să le ofere prin vânzarea biletului. O dată ieşiţi pasagerii din aeroport, ies din răspunderea noastră şi rămâne în continuare relaţia dintre pasageri şi compania aeriană”, a precizat Iordache. 

Întrebat câte avioane ale companiei Blue Air au rămas la sol, Valentin Iordache a subliniat că este vorba de 7 aeronave. 

”Şapte avioane nu au plecat în cursă”, a adăugat Valentin Iordache. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed