Sute de medici și asistenți din Lombardia nu sunt primiți la serviciu. Nu s-au vaccinat

0
58

420 de cadre medicale din regiunea Lombardia au fost suspendate din activitate pentru că nu s-au vaccinat anti-COVID-19. Deciziile au fost transmise de către autorităţile sanitare din oraşul italian Milano prin scrisori adresate unui număr de 420 de cadre medicale din regiunea Lombardia.

Scrisorile au fost expediate către 120 de medici şi 300 de asistente din centre medicale publice sau private din Milano şi din localitatea apropiată Lodi. Cadrele medicale suspendate nu-şi vor mai putea continua activitatea şi nu vor mai fi plătite.

Autorităţile sanitare din Milano estimează la circa 3.000 numărul lucrătorilor sanitari care nu s-au vaccinat anti-COVID-19, scrie Agerpres.

O nouă lege adoptată în Italia instituie vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru angajaţii din sectorul sanitar. Guvernul de la Roma studiază de asemenea posibilitatea aplicării acestei legi pentru toată lumea sau măcar în anumite sectoare.

Preşedintele Federaţiei naţionale a medicilor italieni, Filippo Anelli, a declarat recent că în Italia ”sunt circa 1.500 de medici nevaccinaţi, dintre care aproximativ 1.000 continuă să-şi exercite profesia”. Deşi a admis că aceştia reprezintă o minoritate, el i-a îndemnat să se imunizeze pentru a respecta legea.