Americanii văd un potențial uriaș de investiții în regiunea de Sud-Est a Europei

Tasharski a afirmat în cadrul misiunii comerciale Trade Winds care a adus la București peste 100 de companii şi organizaţii patronale din SUA interesate de afaceri în Europa de Sud-Est, că antreprenorii și clasa de mijloc fac această parte a Europei să se remarce ca destinație pentru investitorii americani.

 

„Mediul de afaceri transatlantic aşteaptă de la liderii din Statele Unite şi din Europa să uniformizeze terenul de joc, inclusiv în ceea ce priveşte reglementările. Una dintre metodele prin care am putea obţine asta ar fi un acord de liber schimb între Statele Unite şi Europa”, a afirmat Dale Tasharski.

 

Asistentului secretarului pentru Europa din cadrul Departamentului Comerţului din SUA crede că în regiunea de Sud-Est a Europei  există un potențial uriaș de creştere în domenii precum infrastructură, sănătate şi tehnologii digitale.

 

„Regiunea Europei de Sud-Est are un potenţial uriaş, cu 60 de milioane de consumatori şi un PIB de peste 500 de miliarde de dolari, cu avantaje precum poziţia geografică, clasa de mijloc în expansiune şi dezvoltarea antreprenorială. România este deja un aliat strategic NATO apropiat SUA şi vrem să întărim relaţiile bilaterale comerciale şi de investiţii. Credem că există un potenţial foarte bun de creştere în domenii precum infrastructură, sănătate şi tehnologii digitale”, a arătat Tasharski, care şi-a încheiat discursul cu un ferm „We are here to do business”.

 

Trade Winds reprezintă cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual de către Departamentul de Comerț al SUA, ajuns la a zecea ediţie. România este principala destinaţie a misiunii economice din perioada 16-24 octombrie, care se va deplasa şi în Bulgaria, Grecia, Serbia şi Croaţia. La Forumul de afaceri de la Bucureşti sunt invitaţi să participe oficiali şi oameni de afaceri din întreaga regiune.

 

Seria de evenimente Trade Winds, lansată în 2008, are loc în diferite ţări sau regiuni ale lumii, având drept scop principal promovarea exporturilor americane pe terţe pieţe şi explorarea de noi oportunităţi de afaceri pentru companiile americane. Cele mai recente ediţii s-au desfăşurat în Chile (2016, pentru regiunea Americii Latine) şi Africa de Sud (2015, pentru regiunea central şi sub-sahariană a Africii), fiind foarte apreciate în mediul de afaceri american.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed