AcasăEticheteISC

Tag: ISC

Amenzi record în construcţii

Gravitatea situaţiei este dată de faptul că peste 70% din valoarea contravenţiilor aplicate de ISC provine din controalele efectuate la obiectivele în execuţie. Inspectorii au acordat 793 de amenzi în valoare de 3,61 mil. lei în urma acestor controale, numai în primul semestru al...

Fostul șef al ISC, trimis în judecată în dosarul Trofeul Calității, pentru favorizarea infractorului

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în 22 mai 2012, inculpatul Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care inspectoratul contesta existenţa prejudiciului în cauza penală aflată în curs...

Năstase: Inspectoratul de Stat în Construcţii a omis să comunice că a refuzat primirea banilor de la mine

Dosarul, care are ca obiect "obligaţie de a face cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale", a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 în 23 aprilie. Primul termen de judecată a fost stabilit în 30 aprilie, atunci instanţa amânând discuţiile pentru 4 iunie. Fostul premier Adrian Năstase...

ISC cere executarea altor trei inculpaţi din dosarul „Trofeul calităţii”

Instanţa judecă încuviinţarea executării silite în cazul Dianei Gasparovici şi al soţilor Marina Ioana şi Bogdan Popovici.   Pe 1 februarie, Judecătoria Sectorului 1 a decis executarea silită a lui Adrian Năstase în dosarul în care Inspectoratul de Stat în Construcţii a cerut recuperarea prejudiciului adus...

Năstase spune tot despre prejudiciul de la „ISC”

Năstase acuză jocuri politice la nivel înalt şi susţine că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu ar fi avut niciun prejudiciu din cauza organizării Trofeului Calităţii.   "Povestea cu prejudiciul ISC-ului e simplă. În opinia DNA şi a completului de judecată, taxele de participare încasate de...

Inspectoratul de Stat în Construcţii a trecut în subordinea Ministerului Dezvoltării şi Turismului

Până în prezent, Inspectoratul de Stat în Construcţii a funcţionat în subordinea Guvernului şi a fost coordonată de către un consilier de stat al primului-ministru.În urma transferului, ISC va fi finanțat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar protocolul de predare-primire care va...