AcasăEtichetePiloţi

Tag: piloţi

Lecţie de zbor cu Black Hawk: „Dacă zburam cu un alt tip de elicopter, eram morţi de 3 ori până acum”

Leszek Pawula, şeful echipei de piloţi de elicoptere de la PZL Mielec care efectuează testarea Black Hawk S-70, are 4.300 de ore de zbor pe elicoptere şi 800 de ore de zbor pe aeronave comerciale.

Cât priveşte elicopterele Black Hawk, el s-a antrenat în SUA, însă, ulterior, a început să îi pregătească în Polonia pe cei mai tineri recruţi.

Wojciech Romańczuk, pilot de testare şi unul dintre cei mai experimentaţi piloţi de armată şi forţe speciale din Polonia, a participat la operaţiuni în Irak, a zburat în Munţii Tatra şi în Spania, în diverse operaţiuni de salvare, iar în total are 3.500 de ore de zbor cu diverse elicoptere.

Echipa de piloţi de elicoptere de la PZL Mielec este formată din membrii cu experienţă vastă, care au participat la operaţiuni de căutare şi salvare pe mare şi pe uscat, stingere de incendii, operaţiuni ale Ministerului de Interne.

„Este cel mai bun elicopter cu care am zburat noi vreodată”, a subliniat Pawula.

El a povestit care a fost impresia piloţilor care au zburat prima dată cu un Black Hawk. „Este datoria noastră să testăm pilotul care este candidat pentru echipa noastră. Nu ne bazăm doar pe recomandările scrise, vrem să zburăm cu el pentru a verifica dacă este potrivit. Eu am fost nevoit să merg în SUA, dar colegii mei, următorii piloţi, au fost evaluaţi de mine. Scenariul era mereu acelaşi. Aveau ocazia de a pilota un elicopter şi le evaluam abilităţile. Ei nu ştiu, dar după ce această parte era încheiată, preluam comanda şi le demonstram câteva manevre, nu ceva extrem, dar ceva destul de agresiv. Şi comentariile de după erau mereu de genul: «Dacă zburam cu un alt tip de elicopter, eram morţi de 3 ori până acum»”.

Cei doi au prezentat avantajele acestui tip de elicopter, S-70, pentru piloţi: pe lângă faptul că este foarte modern, ca alte aparate de zbor, are o bază militară şi este foarte versatil.

„Nu multe elicoptere utilitare sunt concepute ca produs militar de la început. Rădăcinile design-ului S-70 permite ca o evacuare în caz de urgenţă să fie făcută pentru toate persoanele din elicopter în 30 de secunde, când jumătate dintre căile de acces nu sunt disponibile. Pentru elicopterele civile, cu toate căile de acces disponibile, cerinţa este de 90 de secunde”, a mai explicat Pawula. 

Originea militară este transpusă în trei aspecte: puterea structurii aparatului de zbor, limitările lui şi redundanţa.

S-70 poate ridica încărcături mai mari (de peste 4 tone) decât alte aparate cu aceeaşi putere a motorului. Pentru că pilotul are responsabilitatea de a nu depăşi limitările tehnice, în cazul S-70 nu se pune problema, a subliniat Pawula. „Într-o misiune obişnuită, toţi parametri esenţiali se vor afla mult sub limita recomandată. Pilotul nu trebuie să îşi facă griji că depăşeşte aceste limitări tehnice”.

El a dat exemplu aterizarea în pantă - Black Hawk poate ateriza pe pante de 15 grade, în timp ce elicopterele civile, pe pante de până la 7 grade.

În plus, are o mare toleranţă la vânt, ceea ce este foarte important în misiuni de salvare (în cazul dezastrului provocat de uraganul Katrina, printre primele aparate de zbor care au venit în ajutor au fost Black Hawk). Cât priveşte limitările mecanice, poate ateriza cu până la 90 de metri pe secundă, faţă de elicopterle civile, cu 5 metri pe secundă.

Manevrabilitatea este foarte bună, au adăugat ei. „Este foarte greu să aduci acest aparat de zbor la limită”.

Redundanţa - cât de bine gestionează elicopterul disfuncţionalităţile atunci când apar - este una ridicată, pentru că există mai multe sisteme de rezervă. 

„Acest aparat de zbor aduce oamenii acasă oriunde, de fiecare dată”, este sloganul Black Hawk, cu care piloţii polonezi sunt întru totul de acord.

Ei au mai spus că se simt de fiecare dată în siguranţă când zboară cu acest elicopter, fie că este vorba despre transport de personal şi încărcături, evacuare medicală, misiuni de căutare şi salvare, stingere de incendii ori de teatre de operaţiuni.

PZL Mielec este una dintre companiile care participă la licitaţia deschisă de Ministerul Afacerilor Interne pentru achiziţia a 12 elicoptere Black Hawk de care va beneficia Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru aceasta este alocat un buget de peste 272,5 milioane de euro.

PZL Mielec - unitate de producţie din afara SUA susţinută de Lockheed Martin, companie internaţională din industria aerospaţială şi de securitate - a făcut o propunere de livrare a 12 elicoptere Black Hawk: patru maritime şi opt pentru uscat - la preţul de 22,77 de milioane de euro, fără TVA, respectiv 22,72 milioane de euro/ unitate, fără TVA.

În licitaţie se află şi companiile Leonardo Spa (Italia) şi Airbus Helicopters (România).

Potrivit IGSU, compania italiană oferă 4 elicoptere maritime la preţul de 26,05 milioane de euro/ unitate, şi 8 elicoptere pentru uscat, la preţul de 23,35 milioane de euro/ unitate, fără TVA.

Compania din România propune livrarea a 3 elicoptere maritime şi 5 pentru uscat, la preţurile de 32,99 milioane de euro/ unitate, respectiv 31,59 milioane de euro/ unitate, fără TVA.

Ofertele urmează să fie analizate. Licitaţia a fost deschisă în mai 2020.

Cum pun unele companii aeriene viața pasagerilor în pericol

Conform The Telegraph, acest lucru se întâmplă deoarece este limitată cantitatea minimă obligatorie de combustibil. Un raport spaniol despre siguranţa aeriană arată că, din cauza competitivităţii de pe piaţă, companiile încep să reducă din cantitatea de combustibil de urgenţă, pentru a reduce costurile.    Raportul citat de...

Accidentul de la San Francisco: Primul ordin al piloţilor a fost să nu se evacueze avionul

Agenţia americană pentru siguranţa transporturilor (NTSB), având ca misiune să determine cauzele prăbuşirii, a terminat interogarea celor patru piloţi de pe avionul de tip Boeing 777, precum şi a doi membri ai personalului navigant şi a oferit miercuri câteva detalii legate de evacuarea aparatului.   Imediat...

Un avion de vânătoare iranian s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Irakul

Potrivit Fox News,  aparatul militar decolase de la baza aeriană Dezful, situată la 460 de kilometri sud-vest de Teheran.   Avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă situată la frontiera cu Irakul, potrivit agenţiei Mehr.   Cei doi piloţi aflaţi la bord au murit în incident.   Avionul era unul de...

Atenţionare de călătorie – greva piloţilor companiei aeriene spaniole IBERIA

Potrivit unui comunicat al MAE remis marţi AGERPRES, se prevede ca până la 40% din zboruri să fie anulate miercuri. Compania IBERIA a reuşit, cu sprijinul altor companii aeriene, să schimbe biletele de zbor ale tuturor călătorilor. Cei interesaţi sunt sfătuiţi să se informeze direct...

Iberia a redirecţionat, prin zboruri alternative, 10.000 de pasageri afectaţi de greva piloţilor

Potrivit reprezentanţilor Iberia, printre cele mai afectate ţări din Europa se află Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Elveţia şi Olanda. În timpul grevei anterioare, care a avut loc la 18 decembrie, Iberia a redirecţionat 98% dintre clienţii afectaţi, un procent care de această dată...