AcasăEtichetePlan de austeritate

Tag: plan de austeritate

Grecia: Parlamentul adoptă planul multianual de austeritate

Peste 150 de deputaţi ai partidului conservator (Noua Democraţie) şi socialist (PASOK) ce susţin executivul au fost de acord cu aceste măsuri care prevăd realizarea unor economii de 18 miliarde euro până în 2016, în pofida contestării acestora în cursul zilei de peste 70.000...

Gloanţe de cauciuc la Madrid

O imensă mare de oameni a invadat joi seară centrul Madridului în cadrul unei manifestaţii împotriva noului plan de austeritate al guvernului spaniol. Sindicatele au făcut apel la proteste în 80 de oraşe din Spania sub sloganul "Vor să distrugă ţara. Trebuie să îi...

Grecia pregăteşte economii de 11,5 miliarde euro pentru a rămâne sub protecţia UE-FMI

Directorii financiari din ministere s-au reunit vineri pentru a discuta detaliile programului de măsuri bugetare cerut de troica creditorilor, respectiv UE-Banca Centrală Europeană (BCE)-FMI, a arătat sursa.   Programul va fi prezentat după 24 iulie, când reprezentanţii troicii vor relua la Atena auditul finanţelor publice.   Grecia s-a...

Grecia se scufundă în recesiune

Ca şi cum nu ar fi fost destul, pe partea politică, Antonis Samaras, şeful partidului conservator Noua Democraţie, nu semnează planul de austeritate, aprobat de Parlament, aşa cum cer creditorii externi. Semn rău, reuniunea Eurogrupului, care ar fi trebuit să se pronunţe asupra deblocării...

Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI

Cabinetul a aprobat cu unanimitate măsurile de austeritate, care urmează să fie supuse duminică votului Parlamentului, a precizat agenţia semioficială ANA.

Retrospectiva sumbră a crizei datoriilor în zona euro

Ce s-a întâmplat în 2010   ianuarie 2010, SPANIA: Plan de austeritate în vederea economisirii a 50 de miliarde de euro şi reducerii deficitelor publice (11,2% din PIB), urmat...