AcasăEticheteReactoare nucleare

Tag: reactoare nucleare

Ciucă, întâlnire cu americanii care vor face reactoarele modulare de mici dimensiuni: „Obiectiv de interes național”

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, marţi, o întrevedere cu reprezentanţii companiei americane Fluor Corporation, listată la bursa din New York, cu o cifră de afaceri de aproximativ 15 miliarde de dolari pe an. Compania este cel mai mare finanţator şi acţionar al tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni, NuScale – singura tehnologie din aceasta clasă de centrale nucleare certificate de un organism de reglementare (US NRC), anunţă Guvernul, într-un comunicat de presă.   “Proiectul SMR de la Doiceşti este un obiectiv de interes naţional. Paşii pe care îi realizăm în România, care au la bază bunul parteneriat dintre Nuclearelectrica, NuScale Power şi Fluor Co., au şi o importanţă la nivel global, iar acţiunile întreprinse sunt sprijinite de la cel mai înalt nivel al Statelor Unite ale Americii, inclusiv financiar.  Suntem determinaţi să transformăm România într-un pol al noilor capacităţi pentru energie verde, care să asigure locuri de muncă înalt calificate. Ne concentrăm pe întregul lanţ de producţie pentru a implementa acest proiect fanion pentru Europa, care să ne asigure securtitatea energetică şi, chiar, rolul de furnizor în regiune. Îmi doresc ca ritmul să fie păstrat şi pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă”, a declarat Ciucă.   În noiembrie 2021, Nuclearelectrica şi NuScale Power au semnat un acord pentru a avansa implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, în România, în acest deceniu.   În mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale şi E-Infra, proprietarul amplasamentului, au semnat un MoU (memorandum de înţelegere - n.r.) pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Fluor Co. va coordona etapa de Engineering, Procurement and Construction (EPC) pentru acest proiect.    În 27 iunie 2022, cu ocazia lansării Parteneriatului pentru Infrastructură şi Investiţii Globale, prezentat la Summit-ul Liderilor G7, preşedintele Statelor Unite Joe Biden a anunţat alocarea unui grant de 14 milioane de doalri pentru etapa de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în Romania by NuScale – Studiul preliminar de inginerie şi design front-end pentru proiectul SMR în România.   Compania americană NuScale Power şi compania românească RoPower Nuclear (deţinută în cote egale de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas) au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie şi proiectare pentru prima centrală cu reactoare nucleare modulare mici din România.   În ceea ce priveşte proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, care va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea şi actualizarea unor documentaţii necesare demarării Proiectului Unităţilor CANDU 3&4.   Până în prezent, în cadrul proiectului s-au alăturat în Joint Venture (JV) partenerii americani Fluor Corporation, Candu Energy şi Sargent&Lundy. Responsabilităţile principale ale JV constau în principal în asigurarea managementului de proiect şi dezvoltarea ingineriei conceptuale, o activitate preponderent asigurată de către Candu Energy, Sargent & Lundy şi Ansaldo.

Opt noi reactoare nucleare în Iran. Rușii le construiesc

În luna septembrie 2013, Rusia a predat specialiştilor iranieni controlul primului reactor al centralei nucleare de la Bushehr, construită cu ajutorul Moscovei.   'Rusia şi Iranul ar putea semna un acord interguvernamental în cursul acestui an pentru construcţia a patru până la opt reactoare nucleare, şi,...

O companie chineză ar putea asigura 40% din finanţarea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă

"Am discutat posibilitatea ca societatea chineză să investească aproape 40% din necesarul investiţional pentru unităţile nucleare 3 şi 4, în partea clasică a centralei, adică echipamente electrice, circuite, turbine, generator. A fost o discuţie deosebit de importantă, mult mai importantă decât mă aşteptam. Tonusul...

Comisia Europeană recomandă inspecţii la nouă reactoare nucleare de pe teritoriul UE

"Autorităţile vor efectua aceste controale, acest lucru pare evident", a declarat joi Marlène Holzner, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Energie Gunther Oettinger.   "Comisia Europeană poate face recomandări, dar nu poate obliga", a subliniat ea.   Siguranţa a 22 de reactoare, dintre care nouă pe teritoriul Uniunii...

Comisia Europeană recomandă inspecţii la nouă reactoare din UE

'Autorităţile vor face aceste controale, acest lucru pare evident. Comisia Europeană poate face recomandări, însă nu poate să oblige în acest sens', a mai spus Marlene Holzner.   Siguranţa a 22 de reactoare, dintre care nouă situate pe teritoriul UE, este în joc după descoperirea unor posibile...

Ţara care vrea să construiască 23 de reactoare nucleare

Luând cuvântul la Forumul Economic Mondial, organizat la Istanbul, Taner Yildiz a precizat că planurile autorităţilor vizează construcţia de centrale nucleare în trei regiuni ale Turciei. 'Suntem o ţară fără nicio centrală nucleară. Cu toate acestea, suntem hotărâţi să construim centrale nucleare', a declarat...