Tánczos Barna, după decizia CE referitoare la depozitele de deşeuri din România: O lecţie dură, însă nicidecum neaşteptată / Autorităţile europene au fost excesiv de îngăduitoare / Eventualele sancţiuni, plătite de proprietarii depozitelor

0

”Este o lecţie dură pe care o primim astăzi de la Comisia Europeană, însă nicidecum una neaşteptată. Privind în urmă la această procedură, începută în 2012, pot spune chiar că autorităţile europene au fost excesiv de îngăduitoare şi ne-au acordat toate şansele posibile să ne îndeplinim obligaţiile, asumate de ţara noastră prin Tratatul de Aderare”, a transmis, vineri, ministrul Mediului, referitor la decizia CE de a retrimite România în faţa CJUE din cauza depozitelor neconforme de deşeuri.  

Ministru afirmă că Guvernul şi Ministerul Mediului nu vor permite ca aceste eventuale sancţiuni financiare să fie plătite de la Bugetul de Stat, adică din buzunarele lor. 

”Aplicarea principiului ”poluatorul plăteşte” este singura soluţie, aşadar ne vom întoarce împotriva deţinătorilor acestor depozite şi îi vom trage la răspundere. Vom face asta pentru că, din cele 48 de depozite neconforme rămase neînchise şi care fac obiectul cauzei, proprietarii acestor depozite au reuşit să închidă, în 10 ani, doar şase, dintre care 3 au fost închise abia anul acesta. Este vorba despre depozite municipale şi industriale istorice, pe care nu se mai depozitează de zeci de ani, dar care, în loc să fie închise conform şi ecologizate, au fost pur şi simplu abandonate de proprietarii lor”, a mai transmis ministrul.  

Potrivit acestuia, restul de 42 de depozite neconforme rămase de închis sunt în diferite faze.  

”Pentru 8 depozite municipale am asigurat finanţarea din Fondul pentru Mediu şi se află în diferite faze de închidere. Mai există alte 9 depozite industriale, aflate în proprietatea a diverşi agenţi economici, pentru care s-au realizat anumiţi paşi, chiar dacă insuficienţi. Cea mai gravă situaţie este însă aceea a celor 25 de depozite industriale ai căror proprietari se află în procedură de insolvenţă sau faliment şi pentru care demersurile de închidere sunt, practic inexistente. Pentru acestea am demarat deja procedurile în vederea exproprierii şi finalizării obligaţiei de închidere de către statul român”, a mai transmis ministrul Tánczos Barna.  

Acesta anunţă creşterea eforturilor pentru a îi determina pe cei responsabili să grăbească procedurile de închidere, pentru că, de acum, eventualele sancţiuni financiare pe care ar putea să le decidă CJUE vor creşte, cu fiecare zi care trece. 

”Această decizie fără precedent ne demonstrează că autorităţile de la Bruxelles şi-au cam pierdut răbdarea şi putem să ne aşteptăm la decizii similare şi în cazul altor proceduri de infringement din domeniul mediului unde măsurile cerute sunt întârziate, cum sunt cele pe calitatea aerului în marile oraşe. Dacă nu vom reuşi să mobilizăm toţi factorii implicaţi şi dacă societatea nu va pune presiune pe responsabili, riscăm şi alte decizii de acelaşi fel”, a mai transmis ministrul.  

Comisia Europeană a decis, vineri, să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauza depozitelor neconforme de deşeuri. Instituţia a constatat că, în trei ani cât au trecut de la prima decizie a Curţii în acest sens, România a închis doar 24 din cele 68 de depozite neconforme. Pentru unele dintre celelalte 44 nici măcar nu s-au început demersurile. În acest context se poate ajunge la sancţiuni substanţiale.