Tanczos Barna: Soluţiile la secetă, pe termen de 10-20 de ani, includ poldere, refacerea mlaştinilor, investiţii în irigaţii, consum raţional de apă

0

Tanczos Barna a declarat, la TVR Info, că impactul secetei este unul puternic şi a estimat că va fi un an greu pentru agricultură.

 

”Foarte multe suprafeţe vor fi afectate sută la sută, se va usca porumbul, floarea soarelui. Norocul nostru este că grâul s-a recoltat în mare, înainte de secetă. (…) Trebuie să refacem zonele umede, să refacem zonele mlăştinoase, să refacem lacurile de acumulare, să facem noi poldere permanente sau nepermanente astfel încât să păstrăm cât mai multă apă pentru a evita aceste fenomene extreme. Este un plan pe termen mediu şi lung, 10-20 de ani, iar primele măsuri se vor finanţa prin PNRR. Am semnat contracte de investiţii pentru poldere permanente şi nepermanente şi lacuri de acumulare, iar în paralel finalizăm investiţii pe hidrocentrale, care sunt terminate în proporţie de 80-90%. Apoi investiţii în sisteme de irigaţii, din PNRR, din resurse naţionale, şi consumul raţional. Trebuie să avem grijă de apa potabilă”, a spus ministrul Mediului.

 

El a precizat că, din punct de vedere statistic, dacă în urmă cu 100 de ani era un an secetos la 10 ani, s-a ajuns acum la 5 ani secetoşi din 10. 

 

”Proporţia este îngrijorătoare, avem fenomene extreme care se vor repeta din doi în doi ani”, a precizat Tanczos Barna.