Disparitățile regionale din România sunt printre cele mai ridicate din UE, fiind defavorabile creșterii durabile pe termen lung. Există decalaje semnificative între regiuni în ceea ce privește nivelul investițiilor, productivitatea, competitivitatea și ocuparea forței de muncă. Consecințele socioeconomice ale pandemiei se vor resimți probabil în mod inegal în diferitele regiuni ale României din cauza decalajelor semnificative în materie de investiții și de productivitate a forței de muncă și specializării diferite la nivel economic. Acest lucru va inversa tendința observată în ultimii ani care a redus ușor disparitățile dintre București-Ilfov și restul regiunilor sau dintre zonele urbane și cele rurale. Combinată cu riscul perturbării temporare a procesului de convergență între statele membre, situația actuală impune adoptarea unor măsuri rapide și eficiente, se arată în Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR).
Decalajele la nivel de PIB/cap de locuitor între regiunile de dezvoltare ale României rămân destul de mari. În timp ce regiunea București-Ilfov a depășit 150% din media UE (utilizând paritatea puterii de cumpărare), regiunile Moldova și Oltenia rămân sub 50% din medie, iar toate regiunile din afara capitalei erau sub 60% din media europeană în 2018. Economia regiunii BucureștiIlfov este de cel puțin două ori mare decât cea a regiunii Vest, a doua cea mai bogată regiune din țară. Aceste decalaje nu s-au diminuat aproape de loc din 2007 până în prezent, ci chiar au crescut din 2014. Cele șapte regiuni din afara Bucureștiului nu au recuperat foarte mult din decalajul față de media UE, fiind observate progrese mai vizibile doar în ultimii 5 ani.
Femeile și tinerii, rată de inactivitate mai mare
În pofida unei ușoare îmbunătățiri, rata de inactivitate rămâne ridicată, existând diferențe semnificative între grupele de vârstă și între regiuni. Rata de inactivitate este de 31,6 % din totalul populației. Se înregistrează niveluri ridicate de inactivitate în rândul femeilor, al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani (71,17 %), al persoanelor vârstnice cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani (50,8 %) și al femeilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani (41,7 %)
În grupa de vârstă 20-64 de ani, responsabilitățile familiale și de îngrijire sunt adesea principalele motive pentru care nu se caută un loc de muncă (23,6 % din populația inactivă). De asemenea, există disparități regionale în ceea ce privește ratele de inactivitate (2018) între Centru (38,4 %), Sud-Est (36,9 %) și Vest (38 %), în comparație cu Nord-Est (26,3 %) și regiunea capitalei (26 %). Rămâne ridicat decalajul de inactivitate dintre tinerii cu un nivel scăzut de calificare și cei cu înaltă calificare (43,3 puncte procentuale).
Dezechilibru demografic în zonele rurale
În localitățile rurale din afara perimetrului zonelor urbane funcționale se remarcă un dezechilibru demografic pronunțat care se manifestă prin îmbătrânirea populației, scăderea natalității și a fertilității, prin creșterea mortalității, dar și prin explozia migrație externe, având ca efect negativ principal depopularea zonelor rurale.
Studiile realizate pentru fundamentarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României și cele din Starea Teritoriului arată că sărăcia rurală este de 2,4–3,4 ori mai mare decât sărăcia urbană. Un județ este cu atât mai sărac cu cât județul are o pondere mai ridicată a populației rurale.
În pofida îmbunătățirilor recente, ratele sărăciei și inegalității veniturilor rămân ridicate. Un român din trei continuă să fie expus riscului de sărăcie și excluziune socială, cele mai afectate grupuri fiind copiii, romii, persoanele cu handicap și persoanele în vârstă.
Cu toate că la nivel național se înregistrează o scădere a ratei populației în risc de sărăcie sau excluziune socială, la nivel regional se înregistrează o creștere a acestei ate în cazul regiunii Nord-Est cu 3,2 puncte procentuale în 2019 față de 2017. Cea mai mare scădere la nivel regional în anul 2019 a acestei rate se înregistrează în cazul regiunilor București-Ilfov (o scădere cu 11 puncte procentuale fată de 2017) și Vest (o scădere cu 10,6 puncte procentuale faţă de 2017). Cele mai ridicate privind populația în risc de sărăcie sau excluziune socială se înregistrează în 2019 în cazul regiunilor de dezvoltare Nord-Est (47,1%), Sud-Est (40,1%) și Sud-Vest Oltenia (38,9%).
Diferențe mari în productivitatea muncii
Există și diferențe importante în productivitatea muncii. Dacă în București-Ilfov ea este de 122 % din media UE, a doua regiune din punctul de vedere al productivității, regiunea Vest, are o productivitate de 73%. În valori absolute, toate regiunile de dezvoltare, cu excepția regiunii capitalei, aveau o productivitate de sub 10 euro pe ora lucrată. Raportat la media UE, nivelul productivității muncii variază între 19% în NordEst și 59% în București-Ilfov. În comparație, productivitatea din regiunea Bratislava ajunge la 78%, regiunea Praga la 75% iar regiunea Varșovia la 71%. Productivitatea scăzută determină un nivel relativ mic al salariilor și rate ridicate ale sărăciei, cu impact negativ asupra coeziunii sociale.
Accesul la servicii, problematic
Accesul la servicii de bază este în continuare problematic, ceea ce adâncește decalajul dintre mediul rural și cel urban, disparitățile regionale și inegalitățile. Județele în care conectivitatea este redusă înregistrează un nivel scăzut de creștere economică. În schimb în județele bine conectate, investițiile străine directe sunt mai ridicate, ridicând nivelul creșterii economice și al salariilor medii. Modificările structurale induse de evoluțiile tehnologice rapide, cum ar fi digitalizarea, automatizarea, robotica sau inteligența artificială, precum și cererea de competențe aflată în continuă creștere și schimbare reprezintă provocări considerabile pentru sistemul de formare profesională și pe o piață a muncii care evoluează într-un ritm rapid, cu luarea în considerare a disparităților regionale.
Șomajul
În schimb, există o oarecare convergență în ceea ce privește rata șomajului. Este relativ mai scăzută în regiunile București Ilfov, Vest, Nord-Est și Nord Vest (3-4%) și mai mare în regiunile Sud-Vest Oltenia, Centru și Sud-Est (5-7%). În ceea ce privește nivelul de pregătire a forței de muncă, evoluțiile pozitive de pe piața forței de muncă nu beneficiază în egală măsură toate regiunile și toate categoriile de populație. În regiunile mai puțin dezvoltate, resursa umană implicată în activități privind știința și tehnologia este sub 30% din totalul forței de munca. Mai mult, regiunea Nord-Est are cea mai mica rata de la nivelul UE, cu doar 17% din totalul forței de muncă.
Diferențe între oraș și sat
În interiorul regiunilor, se înregistrează disparități semnificative între mediul rural și urban în ceea ce privește veniturile și oportunitățile de angajare. Rata riscului de sărăcie în zonele rurale este de aproape cinci ori mai mare decât în orașe iar aproape 3 din 4 șomeri provin din mediul rural. În egală măsură, calitatea și acoperirea serviciilor sociale sunt insuficiente, iar distribuția teritorială a acestora este inegală și necorelată cu nevoile specifice ale comunităților. Numai aproximativ 20 % din unitățile administrativ-teritoriale dispun de servicii sociale autorizate. De obicei, serviciile sunt concentrate în zonele mai bogate sau în zonele urbane, deși ele sunt cele mai necesare în zonele și regiunile mai sărace, rurale. Integrarea limitată a serviciilor de ocupare a forței de muncă, de educație, de sănătate și a serviciilor sociale nu permite
o incluziune durabilă a diferitelor grupuri defavorizate.
Copiii din zonele rurale și din așezările informale au acces limitat la educație și îngrijire timpurie, la o alimentație adecvată, la asistență medicală și la locuințe. Indicatorul social de referință utilizat ca bază pentru calcularea majorității prestațiilor sociale nu a fost actualizat din 2008 și s-a depreciat considerabil în comparație cu salariul minim. Ca urmare, ratele sărăciei în rândul persoanelor cu o intensitate scăzută și foarte scăzută a muncii au crescut cu 50 % din 2010 până în prezent.
Rata depravării materiale severe, foarte mare
Rata deprivării materiale severe și ponderea persoanelor defavorizate din punct de vedere social rămân în continuare printre cele mai ridicate din UE, cu toate că s-au înregistrat progrese, această rată scăzând la nivel național de la 19,7% în 2017, la 14,5% în 2019. Starea de deprivare materială aduce atingere mai multor aspecte importante ale vieții în gospodărie (de exemplu, consumul unor produse alimentare de baza, de întreținere corespunzătoare a locuinței, de achitarea unor obligații și plăti curente). Aproape un român din doi nu poate face față cheltuielilor neașteptate.
Accesul la servicii esențiale, cum ar fi energia, reprezintă, de asemenea, o provocare, iar rată populației afectate de aceste provocări este peste media UE. În 2018, 9,6% din populație nu a putut să își încălzească în mod adecvat locuința (media UE fiind de 7,3%), iar procentajul populației cu restanțe la facturile de utilități este, de asemenea, peste media UE (14,4% față de 6,6%).
La nivelul tuturor regiunilor României, se remarcă aceeași tendință de scădere a ratei deprivarii materiale, cele însemnate progrese fiind înregistrate în regiunea BucureștiIlfov (o scădere de 7,9 puncte procentuale între anii 2017 și 2019) și Sud-Vest Oltenia (7,1 puncte procentuale). La nivelul anului 2019, cele mai scăzute valori ale ratei deprivari materiale au înregistrate în regiunile Vest (7,4%), Nord-Vest (9%) și Centru (9,2%), iar cea mai mare valoare a fost înregistrată în Regiunea Sud-Muntenia (21,7%).
Infrastructură precară
Starea precară a infrastructurii afectează eficiența cu care România își poate crește exporturile și conecta producătorii cu consumatorii în comparație cu principalii săi parteneri comerciali. Accesibilitatea și conectivitatea pentru infrastructura de transport sunt două elemente determinante pentru coeziunea economică și socială. România se află mult sub media europeană la toate criteriile de analiză privind investițiile și infrastructura de transport. Autostrăzile și drumurile naționale reprezintă puțin mai mult de 20% din rețeaua rutieră, în timp ce aproximativ 90% din drumurile naționale au o singură bandă de circulație pe fiecare direcție. Investițiile în infrastructura de transport au un potențial imens în stimularea creșterii și a locurilor de muncă și pot duce la convergență adevărată a regiunilor periferice. De asemenea, nu este dezvoltată la nivel național o rețea de trasee ciclabile de parcurs lung sau mediu (inclusiv sectoarele din magistralele EuroVelo 6 și 13), care să conecteze regiunile, să stimuleze dezvoltarea comunităților locale și a turismului.
Conectivitatea urbană
Poziționarea așezărilor urbane mici în cadrul spațiului urban regional pare a fi o condiție fundamentală pentru dezvoltarea umană locală care este influențată nu doar de vecinătatea față de orașele mari din România, ci și conectivitatea acestora și nivelul de dezvoltare al orașului mare. Conectivitatea urbană tinde să crească dezvoltarea umană locală în localități mici precum și apropierea localității de un drum european bine întreținut, care face legătura cu orașele mari, fie din interiorul României, fie din străinătate. Așezările mici, care sunt aproape de drumurile europene tind să fie caracterizate prin dezvoltare cuprinzătoare și prin niveluri medii-superioare de dezvoltare.