Târg de Sfântul Nicolae, între 30 noiembrie şi 2 decembrie la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti

La târgul de la oraş meşteresc, vând şi se tocmesc cei mai pricepuţi şi faimoşi meşteri din ţară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari.

 

Meşterii aduc sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, suc de mere, kurtos kalacs, măşti, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi şi câte şi mai câte.

 

Preţul unui bilet de intrare la târg este de 6 lei, cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari (3 lei).

 

Sfântul Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie. „Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae, de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara, Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scapa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…”, se arată în comunicatul transmis de Muzeul Ţăranului.

 

„Iarna începe după unii în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă. Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârşeşte lumea, poate că vine primăvara iar… De Sânicoară, cică se întoarce noaptea la zi cu cât se suceşte puiul în găoace. Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor”, se arată în acelaşi comunicat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed