TĂRICEANU, achitat definitiv!

Magistrații instanței supreme au decis, luni seară, să-l achite pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de mărturie mincinoasă, fiind menținută, astfel, decizia din prima instanță. Decizia este definitivă.

 

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat, luni seară, pe Călin Popescu Tăriceanu, fiind menținută decizia din prima instanță. A existat o opinie separată, în sensul rejudecării cauzei.

 

În acest dosar, Tăriceanu a fost achitat, în mai 2018, în primă instanță.

 

În ultimul cuvânt în fața judecătorilor, președintele Senatului a catalogat întreg procesul ca fiind o înscenare.

 

„Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupției să se soldeze cu “big fish”. Datorită pozițiilor pe care le-am avut sau le dețin fac parte din această categorie. Au încercat să mă târască într-un proces de corupție, nu au avut alte elemente, au încercat cu evaziunea fiscală, ar fi fost simplu pentru procurori să vadă că acea presupusă tranzacție nu a fost în realitate făcută. Au încercat să sugereze că eram la curent cu acea tranzacție. În 2008 aveam o agendă suficientă ca să am grijă și de cabinetul soției”, a declarat atunci Călin Popescu Tăriceanu, în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed