TĂRICEANU, contră serioasă la aliatul DRAGNEA

Șeful Senatului a anunțat când Puterea își va anunța candidatul comun la alegerile prezindențiale de la finalul anului. Mai mult, Tăriceanu a lansat atacuri în rafală și la adresa președintelui Klaus Iohannis.

 

Călin Popescu Tăriceanu se îndepărtează de Liviu Dragnea. Șeful PSD a spus că va face un anunț important duminică seara, după alegerile europarlamentare, dar Tăriceanu îl contrează. Acesta spune că PSD şi ALDE vor anunţa candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale înainte de vacanţa de vară, precizând că nu duminică seară, după europarlamentare, fiindcă e greşit să iei decizii la cald.

 

„Cred că înainte de vacanţa de vară. Întotdeauna consider că este greşit să iei decizii la cald, când e totul înfierbântat, fie într-o parte fie într-alta”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu la România TV.

 

Acesta a adăugat că îi dă zero şanse lui Klaus Iohannis să câştige un nou mandat la Cotroceni. Liderul ALDE a mai spus că şeful statului are temeri că dacă intră în competiţie un candidat de la USR atunci ar risca să nu intre în turul doi. „Eu cred că pierde alegerile şi preşedintele ştiu că are temeri nu numai actualei majorităţi dar are temeri şi din parte partenerilor de la USR care ar putea să vină cu propria formulă de candidatură. Cred că l-ar încurca foarte tare pentru că riscă să nu intre în turul doi. Dacă se va materializa o candidatură din partea USR”, a explicat Tăriceanu.

 

El a mai spus că pe Iohannis deja îl încurcă la prezidenţiale buna guvernare a PSD-ALDE. „Eu zic că îl încurcă deja, pentru că noi avem nişte realizări concrete, avem un bilanţ care mie mi se pare foarte important. Haideţi să vă dau două trei cifre: salariile au crescut în momentul de faţă cu 44% , salariul minim a crescut cu 51%, pensiile au crescut cu 26% în doi ani de guvernare, credeţi că lucrurile asta nu se văd, oamenii nu le simt? Eu cred că da. şi putem să dăm exemple numeroase de decizii care au fost luat, vă dau exemplul OUG 114 cu care am blocat, am pus capac la preţurile pentru energiei şi am plafonat dobânzile pentru bănci. Deci lucrurile astea sunt chestiuni concrete care s-au făcut pentru viaţa fiecăruia dintre noi, pentru viaţa fiecărui cetăţean şi oamenii ştiu că le apreciază”, a conchis liderul ALDE.

 

Precizările lui Tăriceanu vin în contextul în care Liviu Dragnea a declarat că anunţul său privind alegerile prezidenţiale a fost interpretat, el neafirmând decât că va prezenta punctul său de vedere în acest sens. ”Nu vă aşteptaţi la ceva spectaculos duminică seara”, a adăugat el. Liderul PSD a mai afirmat că susţine în continuare ca alianţa PSD-ALDE să aibă un candidat comun.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed