TĂTARU anunță un nou moment critic! ”Atunci vom vedea efectul școlii”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că speră să fie menținut un platou al infectărilor zilnice cu coronavirus de 1500-1600 de cazuri și a precizat că efectul şcolii se va vedea la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

 

Tătaru a făcut această declarație în contextul în care miercuri a fost raportat un record absolut de cazuri zilnice – 1713, iar astăzi a fost din nou un număr mare – 1679.

 

„Evoluţia ne va arăta şi măsurile, poate şi restrictive, care vor fi impuse. Noi sperăm să menţinem platoul de 1.500 – 1.600 de infectări şi evaluarea să o facem nu numai zilnic, săptămânal şi la cele două săptămâni. Efectul şcolii îl vom vedea la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie”, a declarat ministrul, citat de News.ro.

 

Nelu Tătaru a mai declarat că, în acest moment, în Bucureşti sunt 30 de paturi ATI pentru copii cu COVID-19, din care patru sunt pentru nou-născuţi. „La nivel naţional sunt în jur de 67 de paturi, mai avem încă 17 paturi în evaluare, la spitalele judeţene, pentru copii”, a adăugat el.

 

Ministrul a menţionat că, în total, sunt 1050 de paturi de ATI complet dotate pentru pacienţii cu COVID-19.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed