TĂTARU, strigăt de disperare: ”E ca pe front: se moare! Zilele devin din ce în ce mai negre”

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune, marți, după recordul absolut pe linie în privința COVID-19 în România, că suntem ca în război: „viață contra moarte”, iar cei care încă au dubii sunt sfătuiți să încerce să treacă pe lângă un spital și să se uite spre UPU.

„442 decese! 1.667 internați la ATI! 16.743 cazuri noi de persoane infectate! Cu toții suntem supuși greșelii și unii suntem neîncrezători, dar de această dată e ca în război…viață contra moarte!”, spune Nelu Tătaru, pe Facebook.

Fostul ministru al Sănătății îi sfătuiește pe cei care încă mai au dubii să încerce să treacă pe lângă un spital și să privească spre Unitatea de Primiri Urgențe.

„Majoritatea celor care ajung acolo sunt dintre cei vehemenți, nevaccinați sau care își doresc să fie salvați, dar deja e prea târziu. Așa arată realitatea zilelor noastre. Sunt colmatate toate spitalele. E ca pe front…. Se moare! Se întâmplă! Există mii de apeluri în așteptare! Epuizare! Durere! Tragedii fără margini! Nu mai avem timp să nu credem! Alegeți cu mintea pentru viața dumneavoastră, pentru familie, oameni dragi…înainte să fie prea târziu”, spune Tătaru.

Deși, potrivit lui Nelu Tătaru, e foarte ușor „să critici, să dezbini, să arunci cu noroi, să iei decizia să nu faci nimic”, sfatul său este altul: „Aleg, ca medic, ca om, ca părinte, frate, ca simplu cetățean să spun ceea ce cred, să spun ceea ce văd și să fac tot ceea ce pot pentru viață. Zilele devin din ce în ce mai negre, iar adevărul este unul dur”.

România bate marți un record absolut în pandemie. Depășește pentru prima dată pragul de 16.700 de infectări, 440 de decese și 1.660 de bolnavi în ATI.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed