Te uiți pe filmare și TE CRUCEȘTI: Există porţiuni în România unde asfaltul a fost bătătorit cu bocancul

Localitatea Vitomireşti din Olt a obţinut împrumuturi de la Fondul de Dezvoltare și Investiții. Edilul din comună spune că nu a bănuit nicio secundă că aceste împrumuturi s-au făcut cu acte false şi vrea acum să dea în judecată statul. A obţinut 10 milioane de lei avans şi a asfaltat pe repede-înainte 70 de uliţe, dintre care nu au mai mult de 20 de metri! Primarul speră acum să obţină şi restul banilor, adică undeva la 60 de milioane de lei. Încă 60 de milioane de lei pentru lucrări făcute, la propriu, uneori.

Localitatea Vitomireşti din judeţul Olt ocupă locul fruntaş pe lista primăriilor din ţară care au obţinut împrumuturi de la Fondul de Dezvoltare și Investiții, în baza unor procese-verbale false.

„Aceasta este una dintre cele peste 70 de uliţe care sunt prinse în acest proiect pe Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. După cum vedeţi şi dvs., uliţa este asfaltată. În mod normal, dacă proiectul va continua, vor trebui continuate şi celelalte lucrări”, spune primarul din Vitomirești, Robert Rotea.

Edilul spune că nu şi-a dat seama că este ceva în neregulă cu acest împrumut şi acum este decis să-şi caute dreptatea în instanţă. „Nu cred că nu voi fi finanţat, pentru că odată ce am semnat contractul, am demarat lucrările, efectul s-a creat şi în cel mai rău caz cred că o să mă îndrept împotriva Guvernului”, a declarat primarul reporterului Digi24.

Cele 70 de uliţe au fost asfaltate pe repede-înainte. Unele sunt foarte înguste, dar şi foarte scurte, nu au mai mult de 20 de metri.

Elena Alexandru – reporter Digi24: „Pe această uliţă muncitorii care au lucrat aici şi-au lăsat amprenta la propriu. Există porţiuni unde asfaltul a fost bătătorit cu bocancul”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed