Telekom Romania anunţă că numărul de contracte postpaid de telefonie mobilă a crescut cu 6,3%, până la 1,65 milioane. Compania a lansat noi oferte pentru principalele produse şi servicii

”Telekom Romania s-a evidenţiat în cursul anului trecut printr-o creştere semnificativă a numărului de contracte postpaid de telefonie mobilă, de 6,3%, până la 1,65 milioane, tendinţă care pare că se continuă şi în 2021. Totodată, potrivit Studiului de măsurare a cotelor de piaţă ale furnizorilor de servicii mobile pentru persoane fizice, realizat de Institutul de Marketing Mia, pe un eşantion reprezentativ naţional, în ianuarie-februarie 2021 (6.000 de respondenţi), Telekom Romania este grupul de companii cu cel mai mare ritm de creştere al abonaţilor de mobil, raportat la baza de clienţi de mobil măsurată în luna august 2019”, arată compania.

Compania anunţă noi oferte pentru principalele produse şi servicii Telekom Romania. Astfel, clienţii care aleg să-şi porteze abonamentul activ dintr-o altă reţea către abonamentul Nelimitat M, care oferă internet 4G nelimitat şi minute plus SMS-uri naţionale nelimitate, vor beneficia de 50% reducere în primele 12 luni de contract, adică vor plăti 3,5 euro/lună, TVA inclusă. La finalizarea acestei perioade, preţul abonamentului va fi de 7 euro/lună, TVA inclusă.

Cei care doresc să-şi achiziţioneze şi un telefon performant în rate pe factură, fără avans şi dobândă zero, împreună cu abonamentul Nelimitat M cu 50% reducere 12 luni, vor putea opta pentru Samsung Galaxy A02s la 5 euro/lună, Huawei P40 lite la 7 euro/lună sau Xiaomi Redmi Note 9 Pro la 8 euro/lună (TVA-ul este inclusă în preţurile telefoanelor).

Pentru cei care îşi doresc internet fix, pe care să-l poată instala singuri, fără tehnician, fără găuri în pereţi şi cabluri care să strice aspectul locuinţei, serviciul Smart WiFi este ceea ce au nevoie. Smart WiFi este redus promoţional 50% pentru primele 3 luni, astfel clienţii vor plăti începând de la 17,5 lei/lună, TVA inclusă, pentru serviciul de internet.

De asemenea, serviciul Smart TV Stick oferă acces la până la 72 de canale TV şi permite redarea conţinutului de pe smartphone pe televizor. Smart TV Stick beneficiază de o reducere de 50% pentru o lună de zile, perioadă în care clienţii vor plăti 7,5 lei/lună, TVA inclusă.

În plus, clienţii care se abonează la serviciile clasice de televiziune de la Telekom vor avea o reducere promoţională de 50% în primele 6 luni de contract şi de HBO şi HBO GO incluse 12 luni.

Ofertele comerciale sunt disponibile în cazul contractelor încheiate pe o perioadă minimă de 24 de luni şi sunt valabile până la data de 31 mai 2021, cu posibilitate de prelungire.

Telekom Romania este prezentă pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi Cosmote România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed