Televiziune locală din Iași, amendată cu 10.000 de lei pentru negarea pogromului. “Nu 13.000, ci doar 2.323” 

0

Postul de televiziune Apollonia TV rămâne cu o amendă de 10 mii de lei, în urma unei decizii a Curții de Apel Iași, informează Ziarul de Iași.

Afirmaţiile cu “profund caracter antisemit”, difuzate într-o emisiune a postului Apollonia TV şi sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu o amendă de 10.000 de lei, au fost analizate de judecătorii Curţii de Apel. Postul TV, deţinut de fundaţia controlată de fostul rector UMF Vasile Burlui, care are şi o universitate privată cu acelaşi nume, Apollonia, a atacat în instanţă amenda CNA, însă magistraţii au considerat cererea neîntemeiată.

Potrivit CNA, ”realizatorul şi invitatul unei emisiuni ar fi susţinut ideea că numărul evreilor ucişi la Iaşi este mult mai mic, iar titlul afişat pe ecran a fost “Pogromul de la Iaşi din 1941 – Între minciuna oficială şi marele adevăr istoric””.

Afirmaţiile vehemente prin care era negată implicarea statului român în pogrom, sau era negat numărul evreilor care au fost victime ale acelui eveniment istoric dramatic, au minimalizat dimensiunea pogromului de la Iaşi, ca parte a holocaustului din România, au observat membrii CNA, care au citat din emisiunea amendată, afirmaţii făcute de realizator şi de invitat. Potrivit acestora, numărul victimelor a fost “Nu 13.000 cum spun, nu 14.000 cum spun domnii care exagerează, ci doar 2.323”.

Decizia Curţii de Apel Iaşi, de a respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a actului emis de CNA formulată de Universitatea “Apollonia” (instituţie care reprezintă legal postul Apollonia TV), nu este definitivă. Apollonia a primit 15 zile termen în care poate ataca sentinţa prin recurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.