Tensiune crescută în Orientul Mijlociu după un al doilea raid israelian asupra Siriei

Totuşi, din cauza escaladării tensiunilor din zonă, primul ministru Netanyahu şi-a amânat cu câteva ore plecarea spre Beijing, unde este aşteptat pentru o vizită oficială, care are loc simultan cu vizita liderului Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas.

 

Un înalt responsabil israelian a declarat însă, duminică pentru AFP, sub condiţia anonimatului, că Israelul a efectuat două atacuri aeriene în ultimele trei zile asupra Siriei pentru a distruge arme destinate mişcării şiite libaneze Hezbollah.

 

Tot duminică, Ministerul sirian de Externe a acuzat statul evreu că a atacat o instalaţie militară de la nord de Damasc, ‘oferind în acest mod sprijin militar direct teroriştilor’ care încearcă să-l înlăture de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad.

 

Agenţia Reuters afirmă că locuitorii Damascului au auzit, în timpul nopţii, mai multe explozii puternice urmate de incendii masive. Potrivit unei surse din serviciile secrete occidentale, citate de Reuters, acţiunea ar fi fost efectuată de aviaţia israeliană şi ar fi vizat un transport de rachete iraniene (de tipul Fateh-110) destinate Hezbollahului libanez.

 

Autorităţile israeliene nu au comentat nici raidul din noaptea de joi spre vineri pe teritoriului sirian împotriva unui convoi ce se presupune că ar fi transportat, de asemenea, arme pentru Hezbollah.

 

Nici preşedintele SUA, Barack Obama, nu a comentat aceste evenimente, el afirmând doar că ‘israelienii, în mod justificat, trebuie să se protejeze împotriva transferului de arme sofisticate către organizaţii teroriste precum Hezbollah’.

 

În acest timp, armata israeliană a desfăşurat baterii de rachete antieriene în oraşele Haifa şi Safad, temându-se de un posibil atac dinspre Siria sau Liban, relatează mai multe agenţii de presă.

 

Atacurile israeliene au fost condamnate de mai multe state arabe.

 

Egiptul a condamnat ‘agresiunea’ israeliană contra Siriei, iar Liga Arabă a cerut ONU să reacţioneze, transmite AFP.

 

Tot duminică, ministrul de externe libanez, Adnan Mansur, l-a mandatat pe ambasadorul acestei ţări la ONU, Nawaf Salam, să prezinte urgent ‘o plângere’ la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pentru violarea spaţiului aerian al Libanului de către aviaţia israeliană. În opinia sa, aceste acţiuni încalcă rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, cea care a pus capăt războiului dintre Israel şi Hezbollah în anul 2006.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed