TEODOROVICI ne lămurește într-un final cine va scăpa de datorii. Persoanele fizice, NU

„Haideţi să închidem acest subiect cu amnistia fiscală în sensul că eu nu am făcut o trimitere la persoanele fizice sau un alt tip de amnistie decât acela posibil aplicabil companiilor de stat, care au astăzi datorii istorice foarte mari şi (…) nu pot să dea drumul mai departe la o afacere logică în economie. Discuţiile pe care le-am avut şi cu cei de la Comisia Europeană, şi de la Fondul Monetar în anii trecuţi au fost (…), au întrebat de ce le ţinem, că sunt sume nerecuperabile. Şi atunci, de aici a plecat discuţia. Pentru a da o şansă acestor companii de stat de a fi parte reală la economie, s-a pus în discuţie o astfel de ştergere a acestor datorii istorice, nimic altceva. Ele, dacă au o astfel de situaţie, un restart practic, atunci este situaţia, şansa de a avea proiecte în dezvoltare, de a face împrumuturi la bănci sau din piaţă, pentru a-şi finanţa proiectele pe care vor să le implementeze. Altfel, nemaiputând da ca stat sprijin financiar (…) este clar că undeva, peste câţiva ani de zile, se va pune problema, nu ştiu, închiderii ş.a.m.d.. Şi atunci de ce să stăm să ajungem la o astfel de decizie, când putem să ne gândim la o posibilă relansare a lor în economie”, a spus Teodorovici.

 

În lista publicată de ANAF în toamna trecută cu principalele 500 de companii debitoare, cu obligaţii restante la bugetele de asigurări, în frunte se află com­paniile statului. Cei mai mari datornici din privat sunt de mult în fali­ment şi este clar că, pe total, datorii de zeci de miliarde de lei nu mai pot fi recuperate.

 

Articolul integral pe ROMÂNIATV.NET

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed