Teodorovici vrea soluții pentru stoparea exodului creierelor în alte state UE

Ţările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor, a declarat sâmbătă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la finalul celei de-a doua zile a reuniunii ECOFIN.

 

“Poate în timpul Preşedinţiei române voi invita ţările care trimit lucrători în străinătate la o discuţie, să vedem ce e de făcut. Ar trebuie să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluţie, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situaţia actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivităţii, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influenţate de această mobilitate intra-europeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie şi să ţinem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectaţi noi toţi”, a afirmat Eugen Teodorovici.

 

Oficialul a precizat că situaţia mobilităţii selective în cadrul UE a fost unul din subiectele principale discutate la reuniunea miniştrilor europeni de Finanţe.

 

Mai multe, pe stirileprotv.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed