Tesla vrea să deschidă fabrici auto în Europa şi Asia, unde va produce şi un model mai ieftin

Singura fabrică existentă a Tesla, situată în Fremont, California, va produce în acest an cel puţin 21.000 de autoturisme de lux Tesla S, model ale cărui preţuri încep de la 70.000 de dolari, transmite Bloomberg. Compania anticipează că va dubla producţia de la Fremont anul viitor.

 

 

Fabrica are un potenţial de până la 500.000 de autoturisme pe an, însă lansarea unui automobil de dimensiuni mai mici decât sedanul Tesla S, cu preţul la jumătate, necesită noi facilităţi de producţie, a declarat directorul general al companiei, Elon Musk.

 

 

„Vom încerca să amplasăm aceste fabrici aproape de oameni, aproape de clienţi, pentru a reduce la minimum costurile de logistică, legate de livrarea automobilului. Cred că, pe termen lung, Tesla va deschide fabrici în Europa, în alte zone din SUA, şi în Asia”, a afirmat Musk.

 

 

Tesla Motors, care poartă numele inventatorului Nikola Tesla, a trecut pe profit în acest an, iar acţiunile companiei au crescut cu 337% pe bursa de la New York, la 150 de dolari. Valoarea de piaţă a Tesla, de aproximativ 18 miliarde de dolari, o depăşeşte acum pe cea a grupului italian Fiat, acţionarul majoritar al Chrysler.

 

 

Cererea pentru Model S, sedanul de lux propulsat electric, depăşeşte capacitatea actuală de producţie a Tesla în pofida preţului ridicat. Automobilul a fost desemnat maşina anului 2013 de către Motor Trend, iar influenta revistă Consumer Reports a acordat calificative excelente modelului, considerând că este una dintre cele mai bune maşini testate vreodată.

 

 

Luni, Model S a primit cel mai bun rating de siguranţă din partea autorităţilor americane, reuşind performanţa de a avaria utilajele de testare.

 

 

Musk nu a precizat cât estimează că va investi în noile fabrici Tesla. Compania a deschis recent o mică unitate în Tilburg, Olanda, unde asamblează, cu piese aduse din California, automobile Model S comandate de clienţi din Europa.

 

 

Miliardarul nu a oferit informaţii exacte nici cu privire la data lansării modelului mai ieftin.

 

 

„Desigur, în următorii cinci ani vom avea o maşină electrică de serie, de producţie în masă. Piaţa automobilelor electrice va creşte la sute de mii de modele pe an”, a declarat Musk.

 

 

În ultima parte a anului viitor, fabrica de la Fremont va începe asamblarea SUV-ului electric Model X, destinat de asemenea segmentului de lux.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed