Tinerii cu studii superioare, cei mai activi pe internet

Din punct de vedere demografic, profilul utilizatorului român de internet devine din ce în ce mai matur. Cea mai activă categorie de vârstă rămâne cea a utilizatorilor între 20 şi 24 de ani, cu 21,96%, însă câştigă teren şi categoriile mai vârstnice, 30-34 ani, cu 11,71%, 34-39 ani, cu 10,24% şi 40-49 ani, cu 12,51%.

Se păstrează supremaţia utilizatorilor de sex masculin; peste jumătate dintre cei care navighează pe site-urile autohtone sunt bărbaţi (53,24%), faţă de 46,76% femei care folosesc internetul. În proporţie de 43,62%, utilizatorii români de internet au absolvit o formă de învăţământ superior şi postuniversitar, iar 32% au studii medii.

Potrivit aceluiaşi studiu, 24,92% dintre români intenţionează să-şi cumpere o locuinţă în 2010, iar 38,36% dintre participanţii la sondaj au declarat că-şi vor achiziţiona o maşină anul viitor. Segmentul de internet broadband fix a înregistrat o creştere de 6% faţă de 31 decembrie 2008, numărul total de conexiuni ajungând la 2,65 milioane.

Totodată, conexiunile broadband mobile au înregistrat o creştere de 59%, ajungând la valoarea de 2,4 milioane, faţă de 1,5 milioane la sfârşitul anului 2008.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed