Tinerii timişoreni, cetăţeni activi pentru consum responsabil

În data de 29 aprilie 2013, la Timișoara, în sala mare de la Casa Adam Muller-Gutenbrunn, a avut loc întâlnirea de prezentare a rezultatelor proiectului de promovare a consumului responsabil în licee Tinerii-cetățeni activi pentru consum responsabil. Această inițiativă a fost implementată în Timișoara, în perioada martie-aprilie, de Asociația CRIES în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara, Eco Club Timișoara, Asociația Am o idee mai artfel și Asociația pentru Servicii Educative Specializate Aripi Deschise din Timișoara.

 

Întâlnirea s-a bucurat de prezența a doi învitați speciali: Pia Valota , Alliance of Social and Ecological Consumer Organization și Giorgio Dal Fiume, președintele WFTO-Organizația Mondială a Comerțului Echitabil, Europa.Obiectivul principal al proiectului l-a constituit promovarea consumului responsabil ca modalitate de susținere a economiei sociale prin încurajarea unor practici sustenabile de consum și întărirea unor competențe civice.

 

Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Grupul Școlar de Poștă și Telecomunicații, Liceul de Arte Plastice, și Liceul Pedagogic Carmen Sylva, toate din Timișoara și a vizat un număr total de 150 de elevi. Pe parcursul a 4 întâlniri, liceenii au fost provocați să identifice și să analizeze mai multe paliere ale consumului responsabil, într-un mod interactiv și prin metode non-formale.

 

Elevilor le-au fost propuse mai multe exerciții practice care au vizat teme precum componenta de responsabilitate socială, dimensiunea ecologică sau cea referitoare la diversitatea opțiunilor de consum responsabil. Printre activitățile propuse participanților amintim câteva: să identifice ce tipuri de produse care poartă marca Fair Trade-Comerț Echitabil pot fi cumpărate în Timișoara; să descopere care este originea geografică a unor produse alimentare, obiecte de îmbrăcăminte sau electrocasnice; să calculeze amprenta de carbon pentru transportul unor bunuri larg consum etc.

 

Dintre conceptele principale care au fost dezbătute cu ocazia acestui program, amintim: cosumerism versus consumism; cei 3 R (reciclare, reutilizare, reducere), amprenta ecologică, comerțul echitabil, respectarea drepturilor omului, resursele de dezvoltare durabilă, local versus global etc.

 

Proiectul Tinerii-cetățeni activi pentru consum responsabil a fost dezvoltat în cadrul proiectului strategic Modele de bună practică în domeniul incluziunii sociale, și a fost implementat în 5 orașe: Arad, Iași, Odorheiu Secuiesc, Sibiu și Timișoara – totul într-o strânsă colaborare cu membrii Grupurilor Locale de Inițiativă pentru Economie Socială din aceste orașe. Acest program educațional este rezultatul unor activități complexe de formare și consultanță derulate în cadrul proiectului Modele de bună practică.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed