Toamna își intră în drepturi. Vremea se răcește și vin ploile

0

În ultima săptămână din septembrie, toamna se instalează confortabil în România. În regiunile centrale şi nordice, maximele se anunţă uşor mai coborâte decât normalul perioadei.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), duminică, 13 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza la munte, unde izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată.

 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, ziua, pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

 

În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade, uşor mai scăzută la periferie.   Şi luni, vom avea parte de vreme însorită.  Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza la munte, unde cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtă durată.

 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile sud-estice. Meteorologii au anunţat că temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.