Toată floarea cea vestită a lumii, adunată astăzi la Paris

Duminică dimineaţa, la ora 11.00, în a unsprezecea zi a celei de a unsprezecea luni a anului – pentru a marca exact momentul la care focul a fost oprit pe toate fronturile europen -, cei 72 de preşedinţi şi şefi de guverne străini se vor alătura preşedintelui Emmanuel Macron la Arcul de Triumf din Paris pentru a celebra Centenarul sfârşitului Primului Război Mondial, potrivit news.ro.

 

Pentru asigurarea securităţii, Ministerul francez de Interne a mobilizat 10.000 de membri ai forţelor de ordine. Duminică după-amiază, liderii politici vor participa la Forumul de la Paris pentru Pace. Nu însă şi preşedintele SUA, Donald Trump, care va părăsi Franţa mai devreme.

 

Sâmbătă seara, toţi liderii veniţi la Paris au participat la un dineu oferit de cuplul prezidenţial francez Brigitte şi Emmanuel Macron, în incinta muzeului d’Orsay.

 

Tot sâmbătă, Donald Trump şi Emmanuel Macron s-au întâlnit la Palatul Elysee. Cei doi au convenit că Europa trebuie să contribuie mai mult pentru apărare, relatează Reuters şi Le Figaro. Presa franceză a remarcat faptul că la întâlnirea de la Palatul Elysee, Macron şi-a pus mâna pe genunchiul liderului american şi l-a numit pe Trump prietenul său. La rândul său, Trump a spus că şi el îl consideră pe Macron un prieten foarte bun, cu care are multe în comun. “Vrem o Europă puternică. Este foarte important pentru noi. Vrem să ajutăm Europa, dar în mod corect. În acest moment împărţirea poverii a fost în mare parte asupra SUA”, a mai afirmat Trump. Macron a spus că împărtăşeşte sentimentele lui Donald Trump, precizând că ar vrea ca Europa să suporte o mai mare parte a apărării în cadrul NATO.

 

Articolul integral pe COTIDIANUL

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed