Tomografiile, metodă eficientă pentru a prezice durata unei relaţii

Cercetătorii americani au identificat o serie de „tipare” în activitatea cerebrală a voluntarilor înscrişi în acest studiu, care se îndrăgostiseră de curând, şi susţin că pot să prezică dacă acele cupluri vor rezista cel puţin trei ani împreună, relatează Daily Mail.

 

Chiar dacă toţi voluntarii credeau cu tărie că erau profund îndrăgostiţi de partenerii lor de viaţă, în momentele în care erau realizate acele tomografii, oamenii de ştiinţă au putut să afle, examinând activitatea neuronală, dacă sentimentele voluntarilor erau suficient de puternice pentru ca relaţiile lor să reziste în timp.

 

Voluntarii au privit fotografii cu partenerii lor de viaţă şi au fost rugaţi să se gândească la aceştia atunci când creierele lor erau analizate la tomograf.

 

Dacă imaginile cu creierele voluntarilor prezentau o activitate mai mare în nucleul caudat – zona asociată cu reacţiile emoţionale la frumuseţea vizuală -, dar o activitate mai scăzută în cortexul orbitofrontal medial – zona asociată cu criticile şi cu judecata -, atunci relaţia celor doi avea şanse mari să reziste în timp.

 

În mod surprinzător, centrii asociaţi plăcerii erau mai puţin activi în creierele cuplurilor care locuiau împreună.

 

Oamenii de ştiinţă spun că activitatea cerebrală redusă din această zonă, ce are o legătură cu dependenţa şi cu recompensarea, a fost asociată cu saţietatea şi cu satisfacţia.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed