Top 10 domenii viticole în funcţie de suprafaţa cultivată

Alături de Spania, Franţa, Chile, ţări consacrate în domeniu, în clasamentul de anul acesta se află înclusiv Bulgaria, pe un merituos loc 14. În prezent, consumul de vin pe cap de locuitor în România este de aproximativ 24 de litri, în timp ce în ţările UE, acesta se situează între 20-50 de litri pe cap de locuitor. Suprafaţa viticolă totală cultivată în România a fost anul acesta de aproximativ 200.000 de hectare. În acest context, MONEY.ro a realizat un clasament al principalelor domenii viticole autohtone în funcţie de suprafaţa totală cultivată.

1. Murfatlar- 3.000 de hectare

Liderul pieţei de profil din România, Murfatlar, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 26 milioane euro, în scădere uşoară cu 2% faţă de perioada similară a anului trecut. În 2008, producătorul de vinuri a raportat vânzări de circa 46 milioane euro. Compania a replantat în ultimii trei ani peste 500 de hectare de viţă de vie, în urma unor investiţii de aproximativ şapte milioane de euro.

2. Vincon Vrancea- 2.150 hectare

Cu o suprafaţă viticolă de peste 2.100 de hectare distribuită în podgoriile Panciu, Odobeşti şi Coteşti, podgoriile Vincon Vrancea sunt cunoscute pentru celebra Cramă Beciul Domnesc, monument ocrotit UNESCO. Cu peste 100.000 de sticle, crama este una din cele mai valoroase vinoteci şi totodată cea mai mare vinotecă profesională din România.

3. Vinia Iaşi- 1.800 hectare

Vinia Iaşi a înregistrat o scădere cu 21,5% a cantităţii de vin livrate în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest interval de timp, producătorul de vinuri a raportat afaceri de peste un milion de euro, în scădere cu 7,5% faţă de perioada similară din 2008.

4. Tohani- 1.300 hectare

Domeniile Tohani, cu o istorie de peste 40 de ani, sunt amplasate pe locul viilor Principelui Nicolae al Romaniei, în mijlocul regiunii Dealul Mare. Producătorul, deţinut de Virgil Mandru, estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri similară celei de anul trecut, de peste 11 milioane euro. Anul acesta, la domeniile Tohani au fost plantate aproximativ 60 de hectare de viţă-de-vie. Plantarea unui hectar costă, în medie, 15.000 de euro

5. Cotnari- 1.200 hectare

Celebra Grasă de Cotnari a devenit vinul cel mai cunoscut al domeniului viticol cu acelaşi nume, Cotnari. Compania, care a lasant în 2006 o selecţie de vinuri albe (Chateau Cotnari, Blanc Cotnari, Grasă 2000 şi Busuioacă de Moldova), are o cotă de peste 13% pe piaţa de vinuri, ca volum.

6. Jidvei- 1.000 hectare

Cu o suprafaţă cultivată de peste 1.000 de hectare, potrivit siteului oficial al companiei, domeniul Jidvei se desfăşoară de-a lungul Văii Târnavei, între localităţile Târnăveni şi Blaj, la limita dintre judeţele Mureş şi Alba. Conform informaţiilor vehiculate în presă, domeniul Jidvei are o suprafaţă cultivabilă dublă. Proprietarul Claudiu Necşulescu, constănţean de origine, a achiziţionat domeniul în urmă cu 11 ani, pe când acesta avea o suprafaţă de numai 650 de hectare.

7. Recaş- 800 hectare

Viile Recaşului sunt încărcate de tradiţie şi istorie. Cel mai vechi document scris despre aceste domenii datează din anul 1447. Recent, 55 de vinuri ale Cramelor Recaş au fost premiate în cadrul unui concurs al revistei de profil Vinul pentru calitate. Compania produce peste 168 de sortimente de vin.

8. Halewood- 300 hectare

Domeniile viticole Halewood deţin şase crame, printre care: Pivniţele Rhein Azuga, Conacul Urlăţeanu şi Valea Călugărească. Producătorul Halewood, filiala locală a companiei britanice Halewood International, este principalul exportator de vinuri din Romania, cu o cotă de 35% din totalul livrărilor pe pieţele externe.

9.Domeniul Coroanei- 270 hectare

Din 2002 până în prezent, în Domeniile Coroanei Segarcea, aflate în portofoliul lui Mihai Anghel, unul din primii cinci mari agricultori ai ţării (cu peste 25.000 de hectare de cereale cultivate anual) au fost investiţi peste 25 milioane de euro. Întreaga vie va intra pe rod abia în 2011, însă, până atunci, fostul domeniu al Familiei Regale se mândreşte cu un soi unic în lume, Muscat Frontignan.

10. Carl Reh- 240 hectare

Podgoria Scorila-Oprişor din judeţul Mehedinţi, zona Olteniei, celebră pentru vinurile roşii, este cunoscută pentru soiul Syrah (Shiraz), plantat aici în premieră pentru România.


Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed