Touroperator: Le recomandăm turiştilor să nu aştepte ofertele last minute pentru Bulgaria, ci să rezerve din timp pentru litoralul bulgăresc. Sute de mii de turişti români aşteaptă să-şi petreacă vacanţa în Bulgaria în lunile august şi septembrie

„Consultanţii Travel Planner precizează că Bulgaria NU a intrat pe lista galbenă a României. Rata de incidenţă cumulată la 1.000 de locuitori în Bulgaria este de doar 0,3 în acest moment. Bulgaria ar intra pe lista galbenă a României la o valoare de 1,5, lucru care este puţin probabil să se întâmple până la finalul sezonului de vară. În urmă cu două săptămâni, Bulgaria era la 0,2. Intrarea în zona portocalie este o măsură strict internă a Bulgariei, care presupune aplicarea de noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului. Această ştire a fost, din păcate, înţeleasă greşit către publicul românesc. Este un semnal pozitiv şi nicidecum unul negativ, vorbind de măsuri de siguranţă suplimentare”, arată compania.

Guvernul Bulgariei a anunţat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Turiştilor români li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică.

„Avem decizia autorităţilor din Bulgaria în privinţa turiştilor români, de eliminare a oricăror restricţii, care vine la timpul potrivit şi astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival”, adaugă sursa citată.

Travel Planner recomandă turiştilor să nu aştepte ofertele last minute, ci să rezerve din timp pentru litoralul bulgăresc. Turiştii germani şi din alte ţări din Europa occidentală au început să facă rezervări, gradul de ocupare crescând astfel şi pentru ultima parte a sezonului. Încă mai există oferte speciale care scad, însă, de la o zi la alta, datorită numărului mare de rezervări. Potrivit tendinţelor rezervărilor, sezonul turistic pentru litoralul bulgăresc se va întinde până pe 20-25 septembrie.

„Interpretarea greşită a acestei situaţii a creat îngrijorare în rândul celor care vor să plece în concediu în Bulgaria. A fost creată o mică presiune pe agenţiile de turism, care au trebuit să ofere explicaţii turiştilor. Subliniem faptul că mai sunt disponibilităţi pentru ultima parte a lunii august şi mai ales în luna septembrie, când încă mai există oferte speciale şi vremea este extrem de plăcută. La ora actuală, sute de mii de turişti români aşteaptă să-şi petreacă vacanţa în Bulgaria în lunile august şi septembrie şi este important să fie informaţi corect asupra situaţiei actuale”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. 

Travel Planner a început activitatea în vara anului 2000. Până în acest moment a acumulat peste 120.000 de turişti şi a organizat peste 30.000 de vacanţe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed