Touroperatorul Hello Holidays anunţă că programele “Senior Holidays” pentru Italia şi Spania sunt destinate tuturor categoriilor de vârstă, pe fondul unei cereri ridicate pentru circuite. Preţurile pornesc de la 266 de euro/persoană

0

”Mai multe circuite în Toscana, Napoli şi Coasta Amalfi, Sicilia şi Costa del Sol sunt disponibile în septembrie şi octombrie, în oferta agenţiei organizatoare Hello Holidays, la preţuri de 266 de euro/persoană în perioada de Early Booking. Programele “Senior Holidays” sunt destinate tuturor categoriilor de vârstă şi sunt organizate şi ca urmare a unei cereri ridicate de vacanţe în Italia şi Spania. Vânzarea de circuite în Europa, dar şi pe alte continente este în creştere continuă, în special după ridicarea restricţiilor majore de călătorie, şi este susţinută şi de numărul mare de astfel de programe disponibile în acest an, faţă de un număr redus, numai pentru Grecia, Turcia ori România, în 2021”, anunţă compania.

 Hello Holidays înregistrează o creştere de o treime pe acest segment, în prima jumătate de an din 2022, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut.

„Cu programele “Senior Holidays” cu avionul şi cu cazări la hoteluri de patru stele, agenţia prelungeşte sezonul turistic şi oferă turiştilor posibilitatea să vadă aceste destinaţii, mai scumpe în timpul verii, într-o perioadă în care sunt accesibile şi vremea e potrivită pentru excursii. Turiştii au la dispoziţie opt zile pentru vizite pe îndelete în oraşele de pe traseul fiecărui circuit, dar şi pentru plajă, pentru că temperaturile în septembrie şi octombrie sunt în continuare ridicate şi în Italia, şi în Spania”, declară Denisa Oprea, directorul de marketing al Hello Holidays.

“Senior Holidays Toscana” începe din Florenţa pe traseul Pisa, Luca, Cinque Terre, Elba, San Marino, Ravena, Bologna, Prato, San Gimignano, Siena şi costă de la 266 de euro/persoană în perioada de Early Booking (până la  finalul lunii iulie), când reducerile sunt de 10%.

“E vacanţa pentru artă şi cultură, în care turiştii vor fi impresionaţi de ‘capitala artei’ în lume şi locul naşterii Renaşterii, Florenţa, de satele în care se ajunge numai cu trenul, barca sau pe jos şi care pare că se prăbuşesc în mare, Cinque Terre, de ‘oraşul chemat din adâncuri de o vrajă’, Veneţia, ori de străduţele întortocheate şi pitoreşti din Genova. E vacanţa ‘condimentată’ cu vinurile Chianti, friptura de vită de minimum un kilogram la o singură masă, îngheţata cremoasă din gelateriile cu o stea Michelin”, precizează Cosmin Vasile, managerul Departamentului Circuite al Hello Holidays.

“Senior Holidays Napoli şi Coasta Amalfi” se desfăşoară pe traseul Capri, Roma, Positano, Coasta Amalfi, Caserta, Pompei, Vezuviu şi costă acum de la 275 de euro/persoană. 

“E zona peisajelor exclusiviste admirate de pe uscat ori de pe mare, specifică preparatelor, băuturilor şi produselor cosmetice din lămâie, având două-trei producţii de citrice pe an, şi locul în care întâlneşti trei generaţii într-un copac: florile, fructele crude, fructele coapte. E zona specifică mozzarellei şi pizzei napoletane. Coasta Amalfitană e considerată cea frumoasă zonă de coastă din Europa. Turiştii descoperă oraşul acoperit în întregime de lava vulcanului Vezuviu în anul 79 d.Hr. şi scos la lumină prin munca asiduă a arheologilor. Pot admira minunea sculpturii în marmură, statuia ‚Hristos cu văl’ din Capela Sansevero din Napoli”, detaliază Cosmin Vasile atracţiile circuitului.

“Senior Holidays Sicilia” începe în Catania, continuă cu Taormina, Agrigento, Siracusa, Messina, Palermo, Etna, până la Insulele Eoliene şi costă de la 275 de euro/persoană.

 “E locul gastronomiei siciliene, renumită pentru pizzolo, arancini, salata de portocale, cannoli, al prânzurilor de malul mării, dar şi regiunea cu cele mai multe monumente incluse în patromoniul UNESCO. Pot urca pe vulcanul activ Etna, pot explora Valea Templelor – opera grecilor antici din Agrigento, Criptele Capucinilor unde a fost înmormântat Nicolae Bălcescu, din Palermo, ori Catedrala de la Monreale, renumită pentru mozaicurile sale, ori să urce în croaziera spre Insulele Eoliene înscrise în patrimoniul UNESCO”, precizează directorului Departamentului Circuite de la Hello Holidays.

În Spania, “Senior Holidays Costa del Sol” porneşte din Malaga şi duce turiştii în Marbella, Gibraltar, Cordoba, Sevilla, Granada, Tanger, Ronda, Mijas, Puerto Banus. Până la finalul lunii iulie costă de la 297 de euro/persoană.

“Sudul este considerată cea mai frumoasă zonă a Spaniei, e locul unde se îmbină cultura arabă cu cea spaniolă. Vizităm fortăreaţa militară Alcazaba din Granada, Catedrala din Sevilla – a treia ca mărime din lume -, coloniile de macaci din Upper Rock, din Gibraltar, singura moschee rămasă din Spania Medievală, în Cordoba, care impresionează prin coloanele din onix, porfir şi marmură, pătrundem în magia dansurilor flamenco”, precizează Cosmin Vasile.

Înfiinţată în urmă cu 15 ani, agenţia de turism Hello Holidays este organizator de circuite în România şi alte 36 de ţări din Europa şi Asia, dar şi de sejururi în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai.

Hello Holidays Transport, prin care sunt realizate programele de vacanţă ale agenţiei, are o flotă de 13 autocare şi 6 microbuze, ultimele două autocare fiind cumpărate în timpul pandemiei.

Grupul de firme Hello Brands (agenţia Hello Holidays şi Hello Holidays Transport) a înregistrat în 2021 un volum de vânzări de 5,5 milioane de euro şi estimează o creştere de 20% în 2022.