Tradiții și superstiții de Rusalii. Ce e interzis să faci

Tradiții și superstiții de Rusalii. Ce e interzis să faci. Rusaliile sunt încărcate de o mulțime de tradiții, superstiții, dar și obiceiuri.

De altfel sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. Rusaliile sunt marcate la 50 de zile de la data Paștelui și la 10 zile de la Înălțarea Domnului.

În același timp, în popor, sărbătoarea mai este cunoscută și ca Cincizecimea sau Duminica Mare, pentru că, odată cu ea, se încheie și ciclul pascal: Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt.

În 2024, Rusaliile pică pe data de 23 iunie. Prima zi de Rusalii pică întotdeauna într-o duminică, exact a și sărbătoarea Paștelui, iar în cea de-a doua zi de Rusalii, lunea, se sărbătorește Sfânta Treime.

Tradiții și superstiții de Rusalii. Ce e interzis să faci

În credința populară, Rusaliile sunt, de fapt, spiritele morților, numite în popor Iele sau zane rele. Conform superstițiilor, Rusaliile, denumite în popor ”iele”, stau în acele zile pe lângă izvoare și ademenesc oamenii cu cântecul lor. Cei care se opresc să le asculte și se prind în horă cu ele se îmbolnăvesc și întră într-un fel de transă, din care nu pot fi scoși decât prin anumite descântece.

Ce e bine să faci în ziua de Rusalii și ce e complet interzis? Totul depinde de loc, pentru că în unele zone lucrurile sunt ceva mai diferite.

Spre exemplu, în unele părți din România, femeile ung tocurile caselor cu usturoi pentru a-și proteja familia de rele tot timpul anului.

În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor se dau de pomană oale de lut împodobite cu flori, cu un colac deasupra. Pentru sănătatea și bunăstarea celor vii se împart, duminică, farfurii de porțelan împodobite frumos.

Se spune că dacă vremea este frumoasă, așa va fi tot timpul anului, iar pământul va fi roditor și culturile bogate.

Ce e interzis să faci de Rusalii? Potrivit tradițiilor străvechi, nu este bine să te cerţi, pentru că vei avea probleme de sănătate. De aseamenea, nu trebuie să mergi la scăldat în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec.

Totodată, nu trebuie să te urci în copaci sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă. Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, ești în pericol să cazi sub puterea Ielelor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed