Trafic cu locomotive diesel între Braşov şi Timişu de Sus în urma unui deranjament la sistemul de alimentare cu energie electrică

„SRCF Braşov intervine la această oră pentru remedierea unui deranjament la sistemul de alimentare cu energie electrică pe relaţia Braşov – Timişu de Sus (şi retur), pe ambele fire de circulaţie. Din primele constatări ale personalul de specialitate, care a verificat cu drezina pantograf linia de contact pe întregul interval de staţii, deranjamentul s-a produs după trecerea unui tren de călători, garat în staţia Dârste, cu pantograful rupt”, informează, vineri, CFR Infrastructură.

Oficialii companiei precizează că, în aceste condiţii, dublarea tuturor garniturilor cu locomotivă diesel şi derularea traficului, în regim alternativ, doar pe un fir, din ambele direcţii reprezintă „singura măsură pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar, între Braşov şi Timişu de Sus”.

Potrivit CFR, sunt tractate cu locomotive diesel trenurile: 473 Curtici – Bucureşti Nord, 1880 Constanţa – Braşov, 11533 Bucureşti Nord – Braşov, 11631 Bucureşti Nord – Braşov, 11029 Bucureşti Nord – Braşov, 1732 Galaţi – Braşov, 3023 Bucureşti Nord – Braşov şi 1623 Bucureşti Nord – Sibiu.

Personalul de intervenţie al SRCF Braşov intervine, la ora transmiterii acestei ştiri, cu două drezine pantograf pentru înlocuirea componentelor avariate, remedierea deranjamentului şi repunerea sub tensiune a liniei de contact pe ambele fire, între Braşov şi Timişu de Sus.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed