TRASEIȘTII din PNL! Năsui: Cei care condamnă traseismul nu au nicio problemă să îi primească pe arhitecții dezastrului

11,5% din actualul grup parlamentar PNL provine din PSD sau ALDE, constată deputatul USR Claudiu Năsui, comentând că „cei care condamnă traseismul nu au nicio problemă să îi primească pe arhitecții dezastrului în mijlocul lor”.

 

Deputatul USR spune, într-un mesaj postat marți pe Facebook, că „cei care condamnă traseismul și dau vina pe predecesorii lor nu au nicio problemă să îi primească pe arhitecții dezastrului în mijlocul lor”, susținând că este vorba deja despre o masă critică primită în PNL din rândul celor care au votat unele din cele mai nocive modificări legislative ale ultimilor ani.

 

Printre proaspeții liberali se numără și fostul senator ALDE Viorel Ilie, un apropiat al lui Liviu Dragnea și un apărător al modificărilor legislative ale acestuia, afirmă Năsui.

 

Lista continuă cu alți 3 senatori și 9 deputați, trecuți oficial spre grupul parlamentar al PNL, „fără a vorbi despre <<independenții>> care merg fie spre un partid, fie spre altul, în funcție de ce li se oferă și sunt folosiți strict ca masă de votare, nu ca reprezentanți ai intereselor românilor care i-au pus acolo”.

 

„De ce sunt atât de neclare liniile de demarcație în politica românească? Ei bine, partidele tradiționale au o istorie comună, iar aici mă refer la o continuă migrație a membrilor dintr-o parte în alta. Doar pentru că cineva a fost ani buni în PSD nu înseamnă că nu a plecat din PNL sau invers”, mai spune deputatul USR.

 

El face și o listă a deputaților și senatorilor trecuți de la PSD și ALDE la PNL.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed