Travelminit.ro: Preţul cazării în România a crescut cu 15-20%. Destinaţiile montane au avut o creştere anuală a rezervărilor de 45%, mai mare decât cea de pe litoral

0

”Industria turismului din România se îndreaptă spre finalul primul sezon turistic post – pandemic şi aduce mai multe noutăţi faţă de ceea ce însemna sezonul de vară în urmă doi ani”, conform datelor platformei de rezervări hoteliere Travelminit.ro, care arată că turismul românesc a înregistrat două mari schimbări în acest sezon de vară, parţial generate de pandemie şi de mediul inflaţionist din ţară.

Prima schimbare se referă la creşterea în preferinţele turiştilor români a destinaţiilor montane, în special pe parcursul lunilor de vară. Cea de-a doua se referă la impactul inflaţiei în turism, similar cu celelalte ramuri economice. Astfel, preţurile mai mari cu până la 20% la serviciile din turism au forţat românii dornici să călătorească să opteze pentru unităţi de cazare mai ieftine, care să le permită să se încadreze într-un anumit buget. 

Dorinţa românilor de a călători şi de a explora ţara noastră se observă în numărul mare de rezervări din acest sezon estival.

”În ciuda faptului că Institutul Naţional de Statistică a înregistrat cu 18% mai puţine înnoptări faţă de 2019, platforma hotelieră online Travelminit.ro a avut cu 22% mai multe înnoptări înregistrate la începutul acestui an comparativ cu 2019, o dovadă a faptului că reacţionăm şi suntem foarte atenţi la nevoile clienţilor. Astfel, oferim cea mai largă ofertă de cazare cu vouchere de vacanţă din România, plata online, simplu şi rapid cu cardul de vacanţă, promoţii şi reduceri last minute”, spune Rigo Ferenc, CEO Travelminit.ro.

Schimbări mai multe au apărut însă în ceea ce priveşte preţurile serviciilor hoteliere.

„În perioada iunie-august 2022, preţul pentru o noapte de cazare la unităţile din România a crescut cu 21%, iar valoarea totală a rezervărilor făcute de români a crescut cu numai 7%, ceea ce înseamnă că turiştii s-au orientat acum către pachete de cazare mai ieftine sau că au scurtat durata sejurului lor pentru a atenua efectul inflaţiei asupra turismului”, a adăugat Rigo Ferenc.

De asemenea, un alt factor care a contribuit decisiv la succesul acestui sezon a fost emiterea voucherelor de vacanţă pentru 2022 începând cu finalul lunii mai. Acordarea acestora şi expirarea tichetelor rămase neutilizate din anii trecuţi (din 2019 şi 2020) de la sfârşitul lui iunie au dus la o creştere accelerată a numărului de rezervări în ţară, o măsură foarte inspirată pentru turismul naţional.

Cele mai populare destinaţii din perioada iunie-august 2022 au fost, aşa cum era de aşteptat, litoralul românesc (cu staţiunile Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Eforie Sud în topul preferinţelor), destinaţiile montane (cu Braşov, Predeal, Buşteni şi Sinaia în fruntea clasamentului), destinaţiile balneare (printre care se numără Sovata, Praid, Băile Felix şi Băile Herculane) şi marile oraşe (Oradea, Sibiu, Bucureşti şi Cluj-Napoca fiind oraşele cu cele mai multe rezervări).

”Există, însă, şi o surpriză la acest capitol: este primul an când, în această perioadă, cea mai mare creştere din punctul de vedere al numărului de rezervări se înregistrează la munte şi nu la mare. Destinaţiile montane au înregistrat o creştere anuală a rezervărilor de 45%, pe când numărul rezervărilor de pe litoral a crescut cu doar 41% anul acesta comparativ cu anul trecut. De asemenea, rezervările pentru marile oraşe au crescut cu 31%, iar cele pentru destinaţiile balneo-climaterice au crescut cu 19%, semnalându-se astfel creşteri semnificative pentru toate zonele în comparaţie cu vara anului trecut”, arată compania.

Preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte a crescut cu minimum 15% în perioada iunie-august 2022 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform aceluiaşi raport Travelminit.ro.

De exemplu, preţul mediu pentru o noapte de cazare în cameră dublă pe litoral a fost sezonul acesta de 293 de lei (o creştere de 15% faţă de vara lui 2021), preţul mediu pentru o noapte de cazare în cameră dublă la munte a fost de 234 de lei (o creştere de 20% faţă de vara lui 2021), preţul mediu pentru o noapte de cazare în cameră dublă în oraş este tot de 234 de lei (o creştere de 20% faţă de vara lui 2021), în timp ce tariful mediu pentru o noapte de cazare într-o staţiune balneară este de 244 de lei (o creştere de 19% comparativ cu vara lui 2021).

După doi ani de pandemie, în care turismul a fost marcat de semnul incertitudinii, turiştii şi-au păstrat obiceiul de a rezerva last-minute şi în acest sezon estival, având astfel o mai mare siguranţă în ceea ce priveşte călătoria lor.

Prin urmare, în ciuda faptului că toate restricţiile de deplasare au fost ridicate, românii continuă să rezerve sejururi în ultimul moment, profitând, în felul acesta, şi de ofertele last minute ale unităţilor hoteliere, de preţurile accesibile pentru camerele disponibile.

Potrivit Travelminit.ro, o medie de 67% din rezervările efectuate în vârful sezonului, perioada iulie – august 2022 s-a realizat în ultimele 14 zile dinaintea check-in-ului, semn că trendul last-minute apărut în timpul pandemiei s-a păstrat şi că turiştii sunt acum mult mai spontani atunci când vine vorba de vacanţa lor. 

Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă. în 2021, Travelminit raportează 13.5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platforma.

Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.