Trei angajaţi cu interdicţie pe piaţa de capital, în continuare la Broker Cluj

Fostul director general adjunct, Adrian Ceucă, Adina Moldovan de la departamentul juridic, dar şi fostul broker Adrian Ormenişan au contracte pe perioadă determinată, pe posturi care „nu au tangenţă cu piaţa de capital”, a explicat preşedintele intermediarului.

Adina Moldovan, înainte de suspendare, conducea două departamente: de control şi juridic. Ea a fost suspendată pentru deficienţele din departamentul de control, dar a făcut o cerere la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru a ocupa în continuare  funcţia de director al departamentului juridic. „Adina Moldovan a primit răspunsul „DA”, în scris, de la arbitrul pieţei”, a precizat preşedintele BRK. Ceilalţi doi angajaţi au, în acest moment, funcţii de economişti în departamentul financiar-contabil.

Contactat de The Money Channel, comisarul CNVM Victor Eros a declarat că, dacă cei vizaţi nu au niciun fel de implicaţie pe piaţa de capital, ei pot rămâne în continuare angajaţi ai societăţii.

Pe de altă parte, Petru Prunea nu este atât de optimist. Fostul preşedinte al Broker Cluj a spus pentru The Money Channel că ordonanţa CNVM nu s-a aplicat egal pentru toţi angajaţii. Astfel, este doar o chestiune de interpretare dacă cei trei activează sau nu pe piaţa de capital. În plus, Prunea acuză că s-a dorit îndepărtarea lui din CA al Broker Cluj.

Un alt angajat al Broker Cluj, Mihai Babiţchi, a reuşit în urmă cu câteva zile să obţină revocarea deciziei CNVM prin care i se interzicea să activeze pe piaţa de capital timp de un an. El se va întoarce la agenţia Alba Iulia pe funcţia de director, a menţionat Ionescu, pentru The Money Channel.

Broker Cluj a intrat în vizorul CNVM în urma unui control de fond iniţiat în decembrie 2008, care a continuat şi în 2009. CNVM a sancţionat conducerea şi alţi 20 de angajaţi ai societăţii de brokeraj. Autoritatea pieţei a aplicat societăţii şi persoanelor vinovate amenzi de aproape 1 million de lei.

Cei vizaţi au fost conducătorii societăţii, dar şi reprezentanţii departamentului de control intern. Pentru brokeri au fost aplicate interdicţii de a activa pe piaţa de capital timp de unul sau doi ani. Cele mai dure sancţiuni revin însă directorului general, Petru Prunea, cu o interdicţie de a activa pe piaţa de capital 5 ani. Fostul directorul general adjunct, Alexandru Ceuca şi Directorul Departamentului juridic,Adina Moldovan, de 3 ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed