Trei hectare de pădure dispar în fiecare oră în România

Potrivit cercetării Greenpeace, în perioada analizată au fost înregistrate 45.509 de cazuri de tăieri ilegale de pădure, echivalentul unei medii de 62 de cazuri/zi, în creştere de la 30 de cazuri/zi consemnate între anii 2009-2011, respectiv 50 de cazuri/zi, la nivelul anului 2012. Autorităţile au identificat, astfel, la nivel naţional, o cantitate de 1.011.892 metri cubi, asociată acestor cazuri de tăieri ilegale, adică 22 metri cubi/caz, de peste două ori mai mult decât în intervalul 2009-2011(452.842 metri cubi).

Tăierile ilegale de pădure din România din intervalul 2013-2014 au dus la prejudiciu de aproximativ 52,1 milioane de euro (230.937.047 lei).

 

Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt: Argeş (5.851 cazuri, 12,85% din totalul cazurilor la nivel naţional), Bacău (3.538 cazuri, 7,77%) şi Mureş (3.351 cazuri, 7,36%). De altfel, judeţul Argeş a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale identificate de către autorităţi şi în perioada 2009-2011, respectiv 6.458 de cazuri.

Per total însă, Transilvania este principala sursă de lemn pentru tăierile ilegale, aproape 80% din totalul prejudiciului creat în România, în perioada 2013-214, fiind din Cluj, Alba şi Maramureş. „La nivelul celor 3 judeţe (Cluj, Alba şi Maramureş) se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel naţional în perioada 2013-2014, judeţul Cluj înregistrând 37% din volumul total, Alba 23% şi Maramureş 18%. Acest lucru indică necesitatea dezvoltării şi implementării de către autorităţi a unor măsuri suplimentare de control şi prevenire a tăierilor ilegale”, se arată în raport.

 

mai multe, pe gandul

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed