Trei sferturi dintre absolvenţii liceelor tehnologice nu au luat Bacalaureatul

Aproape 70% dintre candidaţii din judeţul Covasna au promovat examenul de Bacalaureat, procentajul fiind mai mare cu 7,62 puncte procentuale faţă de cel înregistrat anul trecut, fiind înregistrată şi o medie de 10 obţinută de un absolvent al liceului din Întorsura Buzăului, anunță Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă postat luni pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, rata de promovare la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an este de 69,34%, faţă de 61,72% cât a fost în sesiunea similară din anul precedent.
La Bacalaureat s-au prezentat 1.060 din cei 1.076 elevi înscrişi iniţial, dintre care 325 au fost respinşi, iar 735 l-au promovat.
Rata de promovare în rândul absolvenţilor din promoţia curentă a fost de 76,07%, iar a celor din promoţiile anterioare de 28,19%.
Cele mai bune rezultate au fost obţinute de elevii de la liceele teoretice, unde rata de promovare a fost de 83,26%. La filiera vocaţională, procentajul a fost de 63,47%, în timp ce la liceele tehnologice doar puţin peste un sfert dintre absolvenţi au reuşit să ia medii de trecere, rata de promovare fiind de doar 26%.
Conform conducerii Inspectoratului, rata de promovare în rândul elevilor înscrişi la secţia română a fost de 85,08%, din cei 295 de elevi prezenţi la Bacalaureat fiind declaraţi admişi 251, în timp ce la secţia maghiară a fost de 63,27%, 484 dintre cei 765 de elevi prezenţi la examene reuşind să obţină note de trecere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed