Cel puţin şapte morţi şi zeci de răniţi în urma deraierii unui tren în apropiere de Paris

Bilanţul este ‘în evoluţie continuă’, a atenţionat ministrul, care a explicat că mai multe vagoane s-au răsturnat.

 

Compania naţională feroviară SNCF a precizat că în tren se aflau circa 365 de pasageri, potrivit AP.

 

Trenul, care efectua o cursă între Paris şi Limoges (centrul Franţei), a deraiat în comuna Brétigny-sur-Orge, în departamentul Essonne din regiunea pariziană. Trenul s-a rupt în două dintr-o cauză necunoscută încă, în timp ce intra cu viteză în gara din Brétigny-sur-Orge, la circa 20 de km de capitala franceză.

 

„Toate lumea aleargă în toate direcţiile. Este panică. Este o imagine apocaliptică”, a explicat pentru Le Parisien primarul din Bretigny, Bernard Decaux.

 

Zeci de maşini de pompieri şi de poliţie erau staţionate în faţa gării, în mijlocul curioşilor adunaţi după barierele de securitate.

 

Întreaga zonă a gării a fost închisă pentru a permite intervenţia echipelor de salvare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed